Bolojan: S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie/ Am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe din anii trecuţi

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. ”Am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi”, a precizat el. Bolojan a explicat că la prânz vor fi reluate dezbaterlie în Comisia de buget. ”Ne propunem ca în această seară să înceapă dezbaterile propriu-zise în plen şi în cursul zilei de mâine să fie aprobat bugetul”, a adăugart premierul.

”Ţinând cont de situaţia bugetară, de criza care ţine de războiul din Golf şi de tot contextul în care ne găsim, s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”, a declarat Ilie Bolojan.

El a explicat că existau două posibilităţi: de a creşte deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amnendamentelor din Parlament, iar a doua – de a reduce alte cheltuieli.

”Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ţinea de achitarea unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi. În aceste condiţii, vor fi reluate la prânz dezbaterle în Comisia de buget şi ne propunem ca în această seară să înceapă dezbaterile propriu-zise în plen şi în cursul zilei de mâine să fie aprobat bugetul”, a arătat premierul.

Declaraţiile au fost făcute după ce liderii partidelor coaliţiei s-au reunit, joi, la biroul preşedintelui PSD Sorin Grindeanu, de la Parlament, pentru noi discuţii în vederea deblocării dezbaterilor parlamentare pe tema bugetului de stat pe 2026.

La Parlament s-au aflat liderul PNL Ilie Bolojan, însoţit de ministrul Finanţelor, liderul USR Dominic Fritz, liderul UDMR Kelemen Hunor şi liderul Grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.
Dezbaterile din Parlament asupra bughetului de stat pe 2026 au înregistrat un blocaj după ce pachetul social propus de PSD nu a fost aprobat.

viewscnt

Japonia/ La Tokyo au început să înflorească cireșii, cu cinci zile mai devreme decât de obicei

Nicuşor Dan, conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO: România este o ţară sigură, chiar mai sigură / Am discutat despre noi capabilităţi pentru ţările din flancul estic / Rutte vine în mai la Bucureşti