Fotbal: Șapte jucători de la Bayern Munchen, în lotul Germaniei pentru amicalele din această lună

Selecționerul naționalei de fotbal a Germaniei, Julian Nagelsmann, a anunțat lotul pentru amicalele de la finalul acestei luni, cu Elveția (27 martie, la Basel) și Ghana (30 martie, la Stuttgart), șapte jucători de la Bayern Munchen, campioana en-titre și lider la zi în Bundeslga, fiind incluși în echipă, scrie DPA.

”În general, este întotdeauna recomandabil, dacă nu sunt accidentări, să se selecteze jucători de succes care evoluează împreună într-un bloc mare. Bayern are un sezon foarte reușit pe plan intern și internațional, e o echipă foarte stabilă, care încearcă să câștige fiecare meci. De aceea am optat pentru acest număr mai mare de jucători de la această grupare”, a spus selecționerul.

El a reiterat că Jamal Musiala, fotbalistul lui Bayern, nu a fost convocat pentru a se putea reface în totalitate după o accidentare, iar de la echipe care evoluează în Premier League au fost convocați cinci jucători.

În ceea ce privește portarul, Nagelsmann a spus că titular va fi Oliver Baumann (Hoffenheim), dar în lot sunt și Alexander Nubel (VfB Stuttgart) și Jonas Urbig (Bayern Munchen).

Lotul Germaniei pentru meciurile din martie:
Portari: Oliver Baumann, Alexander Nubel, Jonas Urbig
Fundași: Joshua Kimmich, Nico Schlotterbeck, Jonathan Tah, Antonio Ruediger, David Raum, Waldemar Anton, Nathaniel Brown, Malick Thiaw, Josha Vagnoman
Mijlocași: Leon Goretzka, Aleksandar Pavlovic, Felix Nmecha, Jamie Leweling, Pascal Gross, Anton Stach
Atacanți: Lennart Karl, Leroy Sane, Kai Havertz, Serge Gnabry, Deniz Undav, Florian Wirtz, Kevin Schade, Nick Woltemade

Fotbal: ‘Este un meci foarte important cu Csikszereda și trebuie să câștigăm’, a declarat Ianis Zicu (Farul)

Comisiile reunite de buget-finanţe au reluat dezbaterile pe proiectul bugetului de stat pe 2026 / A fost aprobat amendamentul PSD ce cuprinde pachetul de solidaritate, în valoare de 1,1 miliarde de lei, după acordul din coaliţie