Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut joi Uniunii Europene (UE) să se ”mobilizeze” împotriva amestecurilor în alegeri – mai ales pe reţele de socializare şi în sfera digitală – prin desfăşurarea unui ”scut democratic”, relatează AFP.
”Europenii trebuie în mod absolut să se mobilizeze pentru a ne proteja democraţiile de aceste amestecuri. Aceasta este o necesitate.Acest scut democratic este cel în care credem”, a pledat preşedintele francez la sosirea sa la Bruxelles la un summit UE.
Régulation du numérique : “Je défendrai la lutte contre les interférences et les manipulations de l’information… Les Européens doivent absolument se mobiliser pour protéger nos démocraties de ces interférences, c’est une nécessité” : @EmmanuelMacron à Bruxelles pic.twitter.com/2JuXP6ddNM
— LCI (@LCI) March 19, 2026
El şi-a anunţat intenţia – într-o scrisoare transmisă preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen înaintea summitului – de a apăra ”lupta împotriva amestecurilor şi manipulărilor informaţiei” în dezbaterile şi în concluziile Consiliului European.
”Există, la fiecare alegeri, azi, în Europa, amestecuri care tulbură procesele electorale”, a subliniat Emmanuel macron.
El a evocat exemplul Sloveniei, unde, afirmă el, premierul liberal în exerciţiu Robert Golob ”a fost victima unor amestecuri caracterizate” ale unor ”ţări terţe” şi ”unor informaţii false”, în campania sa în vederea alegerilor legislative împotriva naţionalistului Janez Jansa.
Robert Golob a cerut, la rândul său, Comisiei Europene, ”să ancheteze” şi ”să sesizeze Centrul European al Rezilienţei Democratice, pentru ca să efectueze imediat o evaluare a ameninţării”, într-o scrisoare adresată tot Ursulei von der Leyen.
O implicare a societăţii israeliene de informaţii Black Cube a fost documentată înaintea alegerilor prevăzute duminică în Slovenia, iar candidatul trumpist Janez Jansa a recunoscut că s-a întâlnit cu unul dintre conducătorii acesteia.
Partidul său Slovac Democrat (SDS), a negat însă orice implicare în publicarea online a unor videoclipuri menite să demonstreze corupţia Guvernului în exerciţiu, care respinge un material fabricat cu scopul de a-l face să fie învins în alegeri.
Preşedinţia franceză a anunţat că Parisul ”cere Comisiei Europene linii directoare pentru ca statele membre (UE) să poată (…) impună obligaţii platformeelor” digitale în cadrul legislaţiei europene de reglementare DSA.
Franţa vrea să oblige reţelele de socializare şi alte platforme să evalueze ”riscurile sistemice în perioada electorală”.
Ea vrea să le oblige totodată ”să atenueze aceste riscuri sistemice în ceea ce priveşte atât conturile false, conţinuturile ilegale, conţinuturile modificate sau generate de către inteligenţa artificială (AI), publicităţile cu caracter politic”, potrivit Palatului Élysée.
Franţa vrea totodată ca platformele să fie obligate ”să prevină fenomenele de viralitate a algoritmilor sau de manipulare şi de amestec în timpul proceselor electorale”.



