Legislația românească privind protecția consumatorilor urmează să fie actualizată, în conformitate cu directivele europene, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență care figurează pe ordinea de zi a ședinței de guvern de joi.
Potrivit acestuia, consumatorii vor primi informații mai clare și mai lizibile înainte de semnarea contractelor pentru servicii financiare la distanță. Actul normativ vizează de asemenea evitarea procedurii de infringement.
Conform notei de fundamentare, Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 urmează să fie abrogată începând cu data de 19 iunie, ca urmare a abrogării Directivei 2002/65/CE. Totodată, OUG 34/2014 va fi modificată pentru a include contractele referitoare la servicii financiare încheiate la distanță și pentru a transpune astfel Directiva (UE) 2023/2673.
Noile reguli urmăresc combaterea practicilor comerciale neloiale și creșterea transparenței.
‘Proiectul de ordonanță de urgență nu permite descrierile excesiv de lungi și complexe, imprimarea cu caractere mici și utilizarea excesivă a hiperlinkurilor, deoarece acestea sunt metode care reduc gradul de înțelegere al consumatorilor. (…) Consumatorii dispun de dreptul de retragere fără penalități și fără obligația de a prezenta vreun motiv. În cazul în care dreptul de retragere nu se aplică deoarece consumatorul a solicitat în mod expres executarea unui contract la distanță înainte ca perioada de retragere să expire, comerciantul trebuie să informeze consumatorul în acest sens, înainte de începerea executării contractului’, conform expunerii de motive a proiectului.
De asemenea, consumatorii nu trebuie să fie induși în eroare cu privire la caracteristicile de mediu sau sociale ale unui produs sau la aspectele legate de circularitate, cum ar fi durabilitatea, posibilitatea de reparare sau de reciclare, prin prezentarea generală a produsului.
* Pe ordinea de zi este inclus și un proiect de ordonanță de urgență prin care este modificată OUG 62/2025 privind Programul SAFE. Proiectul vizează completarea și clarificarea definițiilor și înțelesului termenilor utilizați; stabilirea rolurilor și atribuțiilor instituțiilor implicate în coordonarea și controlul fondurilor acordate prin SAFE, precum și a mecanismelor de colaborare dintre acestea și Comisia Europeană.
Implementarea activităților și achizițiilor prevăzute în plan se asigură de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Informații Externe, Autoritatea Națională a Penitenciarelor, precum și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
* Un alt proiect prevede ratificarea Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea militară între Guvernul României și Guvernul Republicii Arabe Egipt. Acesta vizează consolidarea cooperării în următoarele domenii: instruirea personalului militar; medicină și logistică; protecția mediului înconjurător; operații de menținere a păcii; planificarea apărării; educație; industrii de apărare; activități culturale și sportive.


