Un oposum a fost găsit ascuns printre jucăriile de pluş într-un magazin de suveniruri pe aeroportul din Tasmania – VIDEO

Un pasager care se plimba prin magazinul de suveniruri de pe aeroportul din Hobart a făcut o descoperire remarcabilă în secţiunea de jucării de pluş.

Un oposum cu coadă de perie, viu, s-a ascuns printre jucăriile de pluş de pe rafturile magazinului de suveniruri Lagardère AWPL, miercuri dimineaţă.

Un pasager a zărit pentru prima dată oposumul care se uita printre jucăriile în formă de canguri, dingo şi diavoli tasmanieni – un carnivor care mârâie şi care a inspirat personajul de desene animate Taz de la Warner Bros.

Liam Bloomfield, managerul magazinului, a spus că personalul şi clienţii au fost încântaţi.

„Un pasager a semnalat acest lucru… uneia dintre angajatele de serviciu, care nu-i venea să creadă ce auzea”, a spus Bloomfield.

„Apoi a sunat la conducerea aeroportului şi a spus: «Avem un oposum în magazin»”.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că oposumul a rămas calm în timp ce a fost trimis în siguranţă afară din terminal, fără incidente.

Bloomfield a spus că personalul magazinului a votat pentru a decide cum să numească marsupialul.

„Vom amenaja un mic altar dedicat oposumului. Vom pune o poză drăguţă; odată ce va primi un nume, vom amplasa un mic panou în faţa magazinului, ca să ne asigurăm că nu va fi uitat”, a spus Bloomfield.

Oposumii cu coadă de perie sunt una dintre cele cinci specii de oposum întâlnite în Tasmania şi sunt animale nocturne – deşi sunt cunoscuţi pentru capacitatea lor deosebită de adaptare la o gamă largă de medii naturale şi antropice.

viewscnt

Edumetrix, platformă de autoevaluare pentru şcoli, propusă de AVE. Accent pe analiză internă, fără clasamente

Remorcher scufundat/Constanța: Ultima inspecție a navei în vederea menținerii certificatului de clasă a avut loc la începutul anului