Deputatul social-democrat Marius Budăi le-a cerut, joi, colegilor săi parlamentari să nu îi mai facă pe pensionari ‘pomanagii’, adăugând că prin măsurile sociale care vor fi adăugate în bugetul de stat aceștia nu au primit pomană, ci un sprijin în momente grele.
‘M-am uitat cu mare atenție la bugetul asigurărilor sociale. Peste 97% din acest buget, așa cum este și normal, este pentru asistență socială. M-am bucurat să regăsesc toate sumele aferente plății pensiilor pentru întreg anul 2026, să regăsesc sumă prinsă și pentru parte din recalcularea a doua, recalcularea mică, cum se vorbește în comunicare publică, cu ce mai avem de făcut pentru a termina de aplicat Legea 360. (…) Sunt sume importante, asigurăm plata pensiilor în întregime. Tocmai de aceea vreau să adaug o rugăminte, să vă rog ceva. Indiferent că facem parte din arcul guvernamental, indiferent că nu facem parte din arcul guvernamental, de acel plan de măsuri, de acel plan de sprijin pentru cetățeni beneficiau și 2,8 milioane de seniori. Vă rog din suflet, nu-i mai faceți pomanagii. Nu le-am dat pomană, le-am dat un sprijin în momente grele, pe care suntem obligați să îl dăm’, a declarat Marius Budăi, în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea proiectului legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.
Acesta i-a lăudat și i-a felicitat pe lucrătorii din casele de pensii, despre care a spus că sunt prea puțini față de nevoile pe care le are sistemul, pentru că au reușit, cu toate greutățile prin care au trecut, să ducă până la final aplicarea legislației în domeniu.
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Parlament – buget2026/ Şedința plenului reunit în care se dezbate bugetul de stat pe 2026


