Nouă persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au fost arestate preventiv în două dosare instrumentate de poliţiştii şi procurorii DIICOT Oradea, fiind suspectate că vindeau droguri unor tineri. Substanţele erau furnizate inclusiv unor elevi, la şcoli sau în apropierea acestora, la petreceri sau în apartamente închiriate. În urma percheziţiilor făcute în cele două dosare au fost găsite diferite cantităţi de droguri.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat, în două dosare, activitatea infracţională a 9 persoane, opt bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, deţinere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
”Din probele administrate a reieşit faptul că, în intervalul noiembrie 2025 – martie 2026, persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc, precum şi produse psihoactive (canabis, ketamină, substanţe cristaline 2 CMC, 3 CMC, 4 CMC şi 4 BMC), cu sume cuprinse între 100 şi 400 de lei, către consumatori, inclusiv minori, din municipiul Oradea. Cercetările au reliefat că persoanele cercetate s-ar fi cunoscut şi ar fi avut legături între ele, s-ar fi aprovizionat una pe alta cu droguri, ar fi tranzacţionat între ele şi ar fi furnizat substanţele interzise mai departe altor tineri, elevi la şcoală, lângă instituţii de învăţământ, la petreceri sau se întâlneau în apartamente închiriate, una dintre ele dispunând de sume de bani importante, care le-ar fi permis accesarea unor locaţii în regim hotelier”, a arătat, vineri, Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, un bărbat în vârstă de 30 de ani era principala sursă de aprovizionare cu droguri şi produse psihoactive a celorlalte persoane (din ambele dosare), aceasta comercializând substanţe, în cantităţi mari, cu sume cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei la o tranzacţie.
Marţi, el a fost prins în flagrant delict imediat după ce ar fi vândut 200 de grame de canabis şi 80 de grame de 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, pentru 9.400 de lei.
Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate aproximativ 500 de grame de substanţe interzise, iar în urma a 51 de percheziţii domiciliare făcute, marţi şi miercuri, în municipiul Oradea şi localităţile Paleu, Sânmartin, Gepiu, Sântandrei şi Aştileu au fost descoperite şi ridicate aproximativ 10 kilograme de substanţă cristalizată 4MMC, 8 kilograme de canabis, 4,2 kilograme de haşiş, 5,1 kilograme de substanţă cristalină 2CMC, 5.750 de comprimate ecstasy, un kilogram de amfetamină, 1,1 kilograme de substanţă AB Fubinaca, 385 de grame de cocaină, 150 de grame de ciuperci halucinogene, 80 de timbre LSD, peste 180 de comprimate având substanţa activă alprazolam, vape-uri cu THC, kituri de testare cocaină, grindere, cântare electronice de precizie, plicuri autosigilante, obiecte purtând urme de substanţă, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă.
Cele nouă persoane au fost iniţial reţinute pentru 24 de ore, după care au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.



