SUA: Universitatea Harvard, acuzată din nou de administrația Trump că a permis dezvoltarea antisemitismului în campusul său

Administrația Trump a depus vineri o plângere în justiție împotriva prestigioasei Universități Harvard, pe care o acuză că a permis să se dezvolte în campusul său ”un climat propice comportamentelor antisemite și anti-israeliene”, în timpul manifestațiilor pro-palestiniene, transmit Reuters, AFP și EFE.

Președintele Donald Trump a lansat o amplă ofensivă contra învățământului superior din SUA, acuzând universități private dintre cele mai prestigioase, precum Harvard și Columbia, că au permis promovarea antisemitismului și că nu au protejat suficient studenții evrei în timpul manifestațiilor contra războiului din Fâșia Gaza.

În februarie, Departamentul Justiției a angajat o procedură similară contra universității publice din California, acuzată că a tolerat comportamente discriminatorii și un climat ”ostil” față de studenții evrei în timpul demonstrațiilor pro-palestiniene din 2024.

”Profesorii și conducerea Harvard au închis ochii la antisemitism și la discriminarea evreilor și a israelienilor”, a afirmat vineri Departamentul Justiției american în plângerea depusă la un tribunal din Boston.

”Harvard a lăsat manifestanți anti-Israel să îi ocupe bibliotecile. Harvard a permis să persiste un campament anti-israelian timp de 20 de zile încălcându-se politica universității”, a adăugat Departamentul Justiției.

Administrația Trump cere instanței să declare că Universitatea Harvard și-a încălcat contractul cu statul federal și în consecință să elibereze autoritățile federale de obligația de a vira ”miliarde” de dolari din fondurile federale și să ceară restituirea sumelor deja furnizate univesității.

Conducerea Universității Harvard a reacționat vineri, calificând acțiunea în justiție lansată de administrația federală americană drept ”încă o acțiune de răzbunare” după refuzul instituției de a preda guvernului controlul asupra ei.

Prestigioasa universitate americană declară că este hotărâtă să se asigure că membrii comunității evreiești și israeliene sunt respectați în campus. Ea afirmă că eforturile sale reflectă exact contrariul față de ceea ce administrația Trump a numit ”indiferență deliberată”.

În septembrie anul trecut, o judecătoare federală sesizată de Universitatea Harvard a dispus anularea de către guvern a înghețării sumei de 2,6 miliarde de dolari reprezentând subvenții pentru instituția de învățământ superior. Măsura înghețării subvențiilor fusese decisă de guvernul american.  

Argentina este dubla campioană a Finalissimei, afirmă şeful CONMEBOL

Republica Cehă: Poliția investighează o posibilă ”legătură teroristă” după un incendiu la o fabrică de armament