Urnele s-au deschis duminică la ora locală 8 a.m. (07.00 GMT) pentru turul al doilea al alegerilor locale din Franța, ultimul scrutin important înaintea celui prezidențial din 2027, transmite AFP.
Sunt chemați la vot cetățenii din 1580 din cele circa 35.000 de localități franceze; majoritatea acestora și-au desemnat deja aleșii în consiliile locale în urmă cu o săptămână, din primul tur.
Rezultatul este încă indecis în multe orașe mari, cum ar fi Paris, Marsilia, Lyon sau Toulouse.
În capitală, pentru funcția de primar se confruntă Rachida Dati, fostă ministru al culturii, susținută de formațiuni de centru, și socialistul Emmanuel Gregoire, cel mai bine clasat în primul tur.
În ultima săptămână, au avut loc pe plan local numeroase alianțe, fuzuni, retrageri și excluderi, ceea ce îngreunează pronosticurile, remarcă AFP.
Urnele se închid între orele 18.00 și 20.00 (17.00 – 19.00 GMT), de la caz la caz, iar primele rezultate sunt așteptate la ora 20.
Din cauza decalajului fuselor orare, alegerile au început mai devreme în teritoriile de peste mări Noua Caledonie, Reunion și Mayotte.


