Bacău: Un jandarm a găsit și a returnat o borsetă cu 4.500 de euro și peste 7.500 de lei

Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) ‘Ștefan cel Mare’ Bacău, aflat în timpul liber, a găsit și a returnat, duminică, o borsetă care conținea 4.500 de euro, 7.564 de lei, precum și un portofel cu carduri bancare și documente personale.

Potrivit informațiilor furnizate de IJJ Bacău, jandarmul a găsit borseta în parcarea unui complex comercial și a cerut sprijinul colegilor săi pentru a-l găsi pe proprietar.

O echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului și datorită unei cărți de vizită găsite în borsetă, proprietarul a fost contactat și a venit în fața complexului comercial, unde i-au fost înmânate bunurile pe baza unui proces-verbal.

‘Persoana a mulțumit jandarmilor pentru gestul lor, un act simplu, dar plin de responsabilitate, care reamintește valoarea integrității în comunitatea noastră’, se mai arată în informarea IJJ Bacău.

Vrancea: Deținut de la Penitenciarul Focșani, găsit spânzurat; bărbatul urma să fie propus pentru liberare condiționată

Atletism: Britanicul Tom Walsh, campion mondial la aruncarea greutății indoor pentru a patra oară în carieră