Zeci de saci cu deșeuri au fost colectați pe o distanță de doar 200 de metri, de-a lungul pârâului Nehoiu, în cadrul unei acțiuni de ecologizare, între resturile strânse de voluntari fiind găsite de la folii de plastic, până la PET-uri returnabile, purtând simbolul SGR.
Asociația CLOSER și paddleX au marcat ”Săptămâna Apelor” cu o acțiune de ecologizare pe malul pârâului Nehoiu, un curs de apă important pentru locuitorii orașului. Șase persoane au reușit să colecteze 32 de saci cu deșeuri, într-un demers care a urmărit reducerea poluării cu plastic a apelor.

”Efortului nostru s-au alăturat patru voluntari inimoși, șase persoane reușind o performanță remarcabilă: 32 de saci cu deșeuri colectați în doar două ore, pe o distanță de 200 de metri de-a lungul malului. Toate deșeurile strânse au fost preluate de compania de salubritate a orașului Nehoiu. Din păcate, resturile colectate reflectă o problemă diversă de poluare, de la clasicele PET-uri (multe purtând simbolul SGR), până la încălțăminte, materiale de construcții și folii de plastic de mari dimensiuni”, au transmis organizatorii acțiunii.
Pentru a eficientiza colectarea deșeurilor din zona apelor, o barieră plutitoare va fi repoziționată în zona Barajului Siriu, cu scopul de a împiedica deșeurile să mai ajungă în aval.

În acest sens, au fost purtate discuții cu primarul orașului Nehoiu, în vederea unei colaborări.
”Nu ne limităm doar la igienizare, ci depunem eforturi constante pentru a stopa poluarea direct de la sursă. Obiectivul nostru central este să construim un parteneriat solid cu instituțiile locale pentru a proteja sănătatea mediului și a cetățenilor, cultivând totodată simțul responsabilității civice. (…) În acest sens, am purtat discuții cu domnul primar Ionuț Milea pentru a reloca bariera plutitoare de la Păltineni, care în prezent nu mai este operațională. Planul nostru este să o repoziționăm strategic la coada lacului de acumulare Siriu, unde va putea opri eficient fluxul de deșeuri care vine din amonte și așa ne dăm seama câte vin din nord”, a precizat președintele CLOSER, Auraș Mihaiu.

O nouă acțiune de ecologizare este programată pentru data de 18 aprilie, la Siriu.
* Sursa fotografiilor: Asociaţia CLOSER


