Surpriză de proporţii în alegerile din Franţa: Fostul premier François Bayrou, învins la o diferenţă de 344 de voturi în fieful său de la Pau, unde era primar de 12 ani. Stânga preia puterea

Fostul premier francez centrist François Bayrou, primar în comuna Pau, din sud-vestul Franţei, din anul 2014 şi care nu renunţase la mandat nici pe durata cât a condus guvernul (13 decembrie 2024 – 9 septembrie 2025), a fost învins la o diferenţă de 344 de voturi de candidatul socialist Jérôme Marbot în turul al doilea al alegerilor municipale din Franţa, care a avut loc duminică.

Rezultatul este considerat o adevărată surpriză la Pau. Socialistul Jérôme Marbot a obţinut 42,45% din voturi, în timp ce fostul prim-ministru a obţinut 41,14%. Pe locul al treilea s-a cladat candidatul Rassemblement National (extrema-dreaptă), Margaux Taillefer (16,41%).

În primul tur, François Bayrou înregistrase un scor în scădere (33,83%) faţă de ultimele două alegeri. Imaginea sa a fost afectată de scurta sa trecere la Matignon. El a obţinut, în primul tur, 45,83% din voturi în 2020 şi 41,85% în 2014.

Candidatul de stânga Jérôme Marbot, care a pierdut în 2020 în confruntarea din turul al doilea împotriva lui François Bayrou, a refuzat orice alianţă cu lista LFI (extrema stângă) a candidatului Jean-François Blanco (7,04% în primul tur) şi cu candidatul independent de stânga Pascal Boniface (8,74%).

Mandatul fostului prim-ministru la Matignon a fost umbrit în special de scandalul privind violenţele sexuale şi sexiste din cadrul instituţiei catolice Notre-Dame-de-Bétharram, un scandal naţional şi local care l-a urmărit până la revenirea sa în campania electorală locală, notează BFMTV. Este vorba despre acuzaţii de abuz fizic, emoţional şi sexual la o şcoală privată catolică din apropierea oraşului natal al premierului francez François Bayrou, care a luat o turnură personală pentru prim-ministru, după ce fiica sa a dezvăluit că a fost victima violenţei fizice la această instituţie, Notre-Dame de Bétharram. Chiar dacă Bayrou s-a declarat „şocat”, mulţi s-au întrebat dacă el chiar nu ştia nimic despre ceea ce se întâmpla la şcoala unde au învăţat trei dintre copii săi şi unde a predat chiar soţia sa.

După ce la 73 de ani, 10 luni şi 27 de zile devenise cel mai în vârstă prim-ministru din istoria Franţei, în scurtul său mandat Francois Bayrou reuşise să câştige opt moţiuni de cenzură, dar a plecat din fruntea guvernului în urma unui vot de încredere pierdut în parlamentul francez în septembrie 2025. A fost pentru prima dată în istoria celei de-a cincea Republici când un şef de guvern a fost îndepărtat în urma unui vot de neîncredere.

Un veteran al politicii din Franţa, fost candidat la prezidenţiale, Bayrou solicitase în mod neaşteptat votul de încredere pentru a încerca să obţină sprijinul parlamentar pentru strategia sa de reducere a deficitului, aproape dublu faţă de plafonul de 3% al Uniunii Europene, şi pentru a începe să abordeze problema datoriei, care la acel moment era echivalentă cu 114% din PIB. Însă partidele de opoziţie nu au fost dispuse să susţină economiile de 44 de miliarde de euro pe care le-a propunea Bayrou în bugetul pentru 2026, având în vedere că în 2027 se vor desfăşura alegerile pentru succesorul lui Macron.

Bayrou avusese un parcurs dificil încă de când a fost numit prim-ministru, la 13 decembrie 2024. El a fost criticat pentru că s-a deplasat cu un avion privat în comuna Pau din sud-vestul ţării, unde era în continuare primar, pentru a participa la reuniunea consiliului local,

viewscnt

Richard Clayderman și Aurel Temișan concertează luni, în Capitală

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret atacă la CCR Ordonanţa de Urgenţă prin care peste 1.000 de imobile din domeniul Tineretului sunt transferate Agenţiei Naţionale pentru Sport/ Salariaţii riscă să rămână fără cadru legal de muncă