Fostul fundaş al echipei naţionale de rugby a Franţei şi al echipei Biarritz, Serge Blanco, a fost ales duminică primar al „oraşului său”, relatează AFP.
La fel ca mingea de rugby care i-a clădit legenda, fostul fundaş al echipei naţionale de rugby a Franţei şi al echipei Biarritz Serge Blanco a înregistrat numeroase reveniri, nu întotdeauna încununate de succes, după ce s-a retras de pe terenuri, până când a cucerit duminică primăria „oraşului său”.
Născut în 1958 la Caracas, a ajuns în luxoasa staţiune balneară bască doi ani mai târziu împreună cu mama sa, după moartea tatălui său venezuelean.
Aici descoperă rugby-ul şi un club, Biarritz Olympique… Singurul din cariera sa, alături de care a pierdut finala Campionatului Franţei în 1992 împotriva echipei Toulon (înfrângere cu 19-14), în meciul său de adio de pe teren. „N-am purtat niciodată decât culorile BO şi asta e mândria mea. Sunt omul unui singur club”, declară el în +Mes rebonds favorables+, autobiografia sa apărută în 2019.
Omul anilor ’80
Ghinionist la club, Serge Blanco şi-a scris legenda în naţională, cu 93 de selecţii, 18 meciuri ca căpitan şi 38 de eseuri, un record depăşit doar de Damian Penaud (40) în noiembrie 2025.
Cu numărul 15 pe spate, el electrizează apărările cu o finta derutantă sau o cursă nebunească, la fel ca eseul său împotriva Australiei în 1987, care califică Franţa în finala primei Cupe Mondiale. Urmărit de patru Wallabies, el se aruncă în colţ în minutul 85. Apoi a sărbătorit, îngenuncheat, cu mingea deasupra capului. „Nu este «eseul meu», ci al întregii echipe”, relativizează el. „Un eseu aparţine tuturor celor care au atins sau nu mingea în timpul acţiunii.”
Deşi echipa Franţei a fost învinsă în finală de Noua Zeelandă, ea a câştigat şase ediţii ale Turneului celor Cinci Naţiuni, dintre care două Grand Slam-uri (în 1981 şi 1987) în deceniul anilor 1980, marcat de talentul lui Blanco.
O jonglerie cu mingea (împotriva Ţării Galilor în 1989) sau o traversare solitară a terenului (Australia în 1990) îi aduc, în ciuda lui, porecla de „Pelé al rugby-ului”. Părăseşte echipa naţională în seara unei înfrângeri enervante, marcată de lovituri, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1991 împotriva Angliei, care îl „ţintise” pentru a destabiliza echipa Franţei.
De la muncitor la antreprenor
S-a reorientat mai întâi către lumea afacerilor. După ce a început ca strungar, ajustor şi montator la Dassault, în paralel cu cariera sa de jucător amator de rugby, apoi s-a alăturat departamentului de relaţii publice al grupului Pernod, a preluat conducerea unui centru de talasoterapie care îi poartă numele în Hendaye, lângă Biarritz, înainte chiar de a-şi agăţa ghetele în cui.
De asemenea, a creat o marcă de îmbrăcăminte de succes în 1993 şi s-a lansat în industria hotelieră, cu un hotel de lux situat nu departe de aeroportul din Biarritz. Dar aventura s-a terminat prost. În ianuarie 2020, după mai mulţi ani de pierderi, holdingul Serge Blanco, care reunea activităţile hoteliere şi de talasoterapie, a fost pus în lichidare judiciară.
Rugby-ul, însă, nu este niciodată departe. Primul preşedinte al nou-înfiinţatei Ligi Naţionale de Rugby între 1998 şi 2008, el este, de asemenea, preşedinte al „echipei sale” Biarritz Olympique între 1995 şi 1998, apoi între 2008 şi 2015. Vicepreşedinte al lui Pierre Camou la Federaţia Franceză de Rugby (FFR) între 2012 şi 2016, el s-a opus apoi succesorilor săi, Bernard Laporte şi, ulterior, Florian Grill.
Menţionat frecvent în perioada premergătoare alegerilor locale, el a rămas însă mult timp în afara scenei politice. Până la decizia sa de a se lansa la începutul lunii decembrie pentru a „redă Biarritz-ului elanul pe care îl merită”. Trei luni mai târziu, eseul a fost transformat.
