Poliţiştii din Timiş s-au sesizat din oficiu şi au făcut un control la un imobil din localitatea Obad, judeţul Timiş, unde 43 de câini au fost ţinuţi în condiţii improprii. Proprietarul le-a tăiat urechile şi cozile.
”La data de 20 martie 2026, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ciacova, au efectuat un control la un imobil din localitatea Obad, unde au depistat 43 de exemplare canine ţinute în condiţii improprii”, a transmis IPJ Timiş.
Poliţiştii au dat amenzi de 12.000 lei pentru conditii necorespunzătoare, lipsă microcipare, nedeclarea montelor, gestaţiilor şi fătărilor.
”Pentru eregulile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, iar poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de intervenţii chirurgicale destinate modificări aspectul unui animal”, a mai precizat IPJ Timiş.



