Slovenia: Premierul Golob lansează discuții pentru formarea unei coaliții după alegerile legislative

Prim-ministrul sloven Robert Golob a invitat luni toate partidele reprezentate în parlament la discuții în vederea formării unei coaliții, la o zi după alegerile legislative câștigate de partidul său liberal în fața conservatorilor lui Janez Jansa, transmite AFP.

Partidul lui Golob, Mișcarea pentru Libertate (GS), a obținut 28,62% din voturi, scor care îi aduce 29 de locuri în parlament din totalul de 90, dar cu care nu poate guverna singur.

Restul mandatelor sunt repartizate între un mozaic disparat de cinci partide mici, situație în care, potrivit analiștilor, va fi dificilă formarea unui guvern stabil.

‘Suntem confruntați cu negocieri dificile’, a recunoscut Robert Golob duminică seara, după ce a revendicat o victorie pe care calificat-o drept un vot ‘pentru democrație’.

‘Însă nu ne vom negocia suveranitatea. Nu vom lăsa străinii să decidă suveranitatea noastră’, a adăugat el.

Ultimele zile ale campaniei au fosta marcate de acuzații de ingerință străină.

Autoritățile au anunțat că anchetează pentru a stabili dacă firma israeliană de spionaj Black Cube se află în spatele publicării online a unor înregistrări cu un lobbyist, un avocat și un ministru, înregistrări ce sugerează fapte de corupție în guvern în scopul presupus al influențării alegerilor în favoarea lui Jansa.

Jansa a recunoscut că s-a întâlnit cu unul din responsabilii Black Cube, dar a negat că ar fi implicat în publicarea înregistrărilor video.

Președinta slovenă Natasa Pirc Musar l-a felicitat pe Golob și a chemat toate partidele ‘să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil’.

Un partid antisistem și un partid conservator fondat de fostul aliat al lui Janez Jansa, Anze Logar, au reușit să intre în parlament.

După alegerile din aprilie 2022, Robert Golob a beneficiat de o majoritate confortabilă de 53 de deputați, dintre care 41 din partidul său, iar restul din coaliția cu social-democrații (7 locuri) și stânga (5 locuri).

În ediția de luni, cotidianul Dnevnik aprecia că Golob a obținut o ‘victorie a la Pirus’, întrucât nu avea avea altă posibilitate decât să negocieze cu Anez Logar.

Robert Golob i-a succedat în 2022 lui Janez Jansa, al cărui al treilea mandat fusese marcat de dispute cu UE și critici privind o derivă iliberală în stilul lui Viktor Orban, de care este apropiat.

Golob a dus o politică axată pe incluziunea socială și a legalizat căsătoria și adopția în cazul cuplurilor de același sex.

Pe plan internațional, el a criticat ferm războiul Rusiei împotriva Ucrainei – unul din puține puncte comune cu Jansa -, ambițiile americane legate de Groenlanda, iar Slovenia a fost unul din rarele state din UE ce au calificat războiul Israelului în Gaza drept ‘genocid’.

Badea(BNR):Trebuie să se acorde importanță creșterii eficienței energetice și modernizării rețelelor de transport în vederea utilizării optime a resurselor

Daniel Băluță: Lucrările la Planșeul Unirii, realizate în proporție de 50%, se vor finaliza în primăvara anului viitor