Un tânăr care lucra la acoperișul unui liceu din Arad a căzut, marți, la 17 metri direct pe beton și este în stare critică în spital, în comă, autoritățile deschizând o anchetă pentru că muncitorul nu era asigurat.
Inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, Ecaterina Isac, a declarat marți, pentru AGERPRES, că accidentul a avut loc la Liceul de Arte ‘Sabin Drăgoi’, care este într-un program de reabilitare, dar muncitorul lucra pentru o firmă subcontractoare care repară acoperișuri.
Victima are 24 de ani și lucra la o înălțime de 17 metri, însă nu s-ar fi asigurat.
‘A căzut direct pe beton și a suferit leziuni foarte grave. În acest moment facem cercetări pentru a stabili cauzele accidentului și măsurile care vor fi luate’, a declarat Isac.
Tânărul era în stare de comă când a fost preluat de echipajul medical sosit pentru a-l duce la spital.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a suferit politraumatisme, numeroase fracturi și leziuni interne. A fost supus deja unei intervenții chirurgicale, dar se află tot în comă, intubat la Terapie Intensivă.


