AUR: Senatul a votat propunerea legislativă care prevede recunoaşterea activităţii de gardă a medicilor, ca vechime în muncă

AUR anunţă că Senatul a adoptat propunerea legislativă care prevede recunoaşterea activităţii de gardă a medicilor ca vechime în muncă, iniţiată de senatorul AUR, Cătălin Silegeanu. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Iniţiativa legislativă a întrunit 98 de voturi pentru din totalul de 100 de senatori prezenţi.

”Intervenţia acoperă falia dintre munca din spitale şi modul în care aceasta era recunoscută în lege. Orele de gardă sunt servicii plătite distinct, dar tratate ca şi cum nu ar conta în vechime, iar în timp se adună echivalentul a 10-15 ani de experienţă care nu cântăresc corect nici în carieră, nici la concursurile pentru posturi”, a declarat senatorul AUR, Cătălin Silegeanu.

Potrivit AUR, datele OECD arată că România are aproximativ 3,7 medici la mia de locuitori, sub media de circa 4,3 la nivelul Uniunea Europeană, aspect care amplifică presiunea asupra sistemului sanitar şi creşte dependenţa de activitatea în regim de gardă.

”Votul din Senat arată că, atunci când subiectul este clar şi nu mai poate fi ocolit, Parlamentul îşi asumă decizia. Pentru mine, ca iniţiator, este un proiect dus până la capăt, iar pentru medici, un motiv în plus să rămână în sistem şi să asigure ducă gărzile mai departe, astfel încât spitalele să nu mai rămână fără oameni exact când este cea mai mare nevoie”, a adăugat senatorul AUR.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

viewscnt

Ministrul Diana Buzoianu: Am pus în transparenţă ordinul de ministrul prin care se stabileşte clar obligaţia pentru comisarii Gărzii de Mediu să folosească bodycam-uri în toate acţiunile de control

Maramureș: Modernizarea infrastructurii urbane nu va afecta spațiile verzi și parcările din Baia Mare