Antrenorul naționalei de fotbal a Braziliei, italianul Carlo Ancelotti, a început, luni, la Orlando (SUA), pregătirea pentru meciurile amicale împotriva Franței și Croației cu practic jumătate din lot, scrie EFE.
Din cei 26 de jucători convocați, doar 15 au participat la primul antrenament de la Orlando, unde va avea loc partida cu Croația din 31 martie. Primul meci, cu Franța, este prevăzut joi la Boston.
La sfârșitul zilei de luni erau așteptați Danilo (Botafogo), Wesley (AS Roma), Douglas Santos și Luiz Henrique (ambii de la Zenit Sankt Petersburg), Gabriel Martinelli (Arsenal), Endrick (Lyon), Vinicius Jr (Real Madrid) și Raphinha (FC Barcelona). Însă, în cazul jucătorilor de la clubul din Rusia, compania aeriană a anulat zborul.
Portarul Hugo Souza de la Corinthians și fundașul lateral Kaiki de la Cruzeiro, care au fost chemați în ultimul moment în locul portarului Alisson Becker (Liverpool) și al fundașului Alex Sandro (Flamengo), ambii accidentați, au absentat și ei. Gabriel Magalhaes (Arsenal), de asemenea, nu s-a alăturat grupului, dar nu a fost convocat un alt jucător.
În primul antrenament, atacantul Rayan de la Bournemouth, unul dintre debutanți, s-a pregătit separat, cu exerciții de intensitate mai mică.
La Cupa Mondială 2026 (11 iunie – 19 iulie) din SUA, Mexic și Canada, Brazilia va juca în Grupa C, alături de Maroc, Haiti și Scoția.


