Şapte filme premiate la Gopo vor putea fi revăzute în cinematograful din Palatul Universul

Focus Premiile Gopo – selecţie aniversară, maraton de film, aduce pe marele ecran titluri distinse cu trofeul „Cel mai bun film la Gopo” de-a lungul ultimelor două decenii. Între joi, 16 aprilie şi duminică, 19 aprilie, şapte filme premiate la Gopo vor putea fi revăzute în cinematograful din Palatul Universul, într-un program care propune o privire retrospectivă asupra cinemaului românesc din 2007 până în prezent.

Înfiinţate în 2007, Premiile Gopo marchează în 2026 cea de-a 20-a ediţie. În contextul aniversar, selecţia extinde atenţia către anii anteriori şi readuce în prim-plan filme care au făcut parte din parcursul recent al cinematografiei româneşti.

Adresat publicului larg, maratonul îşi propune să reactiveze (re)întâlnirea cu aceste titluri în spaţiul sălii de cinema şi să ofere o perspectivă asupra diversităţii de direcţii şi formule cinematografice româneşti din ultimele două decenii.

Programul complet şi biletele sunt în vânzare pe apollo111.ro/cinema

Filmele din selecţie:
1. Poliţist, adjectiv (regia: Corneliu Porumboiu, 2009)
2. Eu când vreau să fluier, fluier (r. Florin Şerban, 2010)
3. Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude, 2012)
4. Poziţia copilului (r. Călin Peter Netzer, 2013)
5. Closer to the Moon (r. Nae Caranfil, 2014)
6. Sieranevada (r. Cristi Puiu, 2016)
7. Moromeţii 2 (r. Stere Gulea, 2018)

Gala Premiilor Gopo 2026 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communications şi Teatrul Naţional Bucureşti.

Apollo111 Cinema este cel mai nou cinematograf deschis în Bucureşti, lângă Parcul Cişmigiu, în Palatul Universul. Cu un program săptămânal joi – duminică, Apollo111 Cinema aduce pe ecran filme în premieră, documentare, retrospective sau filme pentru întreaga familie.

viewscnt

Răzvan Marin, înaintea barajului cu Turcia: Cel mai important este să avem încredere. Toată lumea o să vadă o Românie care se va bate până în ultimul minut – VIDEO

ANAF lansează pe 30 martie platforma eLicitatiiANAF, dedicată publicității și vânzării bunurilor sechestrate