ISUBIF: Incendiu la un imobil aflat în construcție, în localitatea Tunari; pompierii intervin cu cinci autospeciale

Pompierii intervin, miercuri, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe materiale de la un imobil în construcție în localitatea Tunari, strada Ștefan cel Mare.

‘Incendiul se manifestă pe aproximativ 20 metri pătrați. Nu sunt înregistrate victime până în momentul de față’, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).

Meteorologii anunţă vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, până luni / Stratul de zăpadă depus în zonele montane poate fi consistent

Christine Lagarde: BCE ar putea fi nevoită să acționeze în cazul unei ușoare creșteri a inflației