Universitatea din București (UB) va acorda, în cadrul unei ceremonii care va avea loc joi, distincția de Doctor Honoris Causa poetei Ana Blandiana, una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane și o ‘personalitate emblematică a spațiului public românesc’.
‘Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București, poeta Ana Blandiana obține recunoașterea comunității UB nu doar pentru valoarea unei opere literare de prim rang, ci și pentru dimensiunea civică și morală a unei personalități care a marcat decisiv cultura română și viața publică din România, o forță civică și un reper de conștiință în fața dictaturii’, afirmă reprezentanții universității într-un comunicat remis presei.
Autoare a 35 de cărți publicate în limba română și a peste 100 de volume apărute în 27 de limbi, Ana Blandiana s-a impus drept una dintre figurile esențiale ale literaturii române contemporane printr-o operă care cuprinde poezie, proză, eseuri și literatură pentru copii.
‘Licențiată a Facultății de Filologie a Universității ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca, Ana Blandiana s-a format și s-a afirmat într-un context istoric marcat de constrângeri ideologice și cenzură. După debutul literar din revista ‘Tribuna’, în 1959, a fost supusă, de-a lungul anilor, la trei interdicții de publicare, între anii 1959 și 1964, deoarece era fiica unui deținut politic, apoi în 1985, pentru publicarea a patru poezii în revista ‘Amfiteatru’, și, din nou, între anii 1988 și 1989, în urma publicării unei parodii a dictatorului Nicolae Ceaușescu sub forma unei poezii pentru copii. Chiar și în aceste condiții, scrierile sale au continuat să circule și să exercite o puternică influență publică, inclusiv prin ceea ce a rămas cunoscut drept unicul samizdat românesc’, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, după 1989, Ana Blandiana a avut un rol esențial în reconstrucția societății civile din România. În martie 1990 a reînființat Asociația Internațională ‘PEN Clubul Român’, a cărei președintă a fost în perioada 1990 – 2004, iar, în noiembrie 1990, a fost una dintre inițiatoarele Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991 și 2001. Alături de Romulus Rusan, a inițiat în 1993 și a realizat, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet (Maramureș), primul de acest fel din lume, iar în 1994, a întemeiat Fundația ‘Academia Civică’, organizația care administrează și astăzi memorialul.
În paralel, opera sa literară a cunoscut o amplă recunoaștere internațională. De-a lungul anilor, Ana Blandiana a susținut numeroase lecturi publice, conferințe și dialoguri cu cititorii în universități, academii, organizații culturale și festivaluri de poezie în numeroase țări din Europa, America Latină, precum și în Statele Unite ale Americii și Africa de Sud. Traducerile operei sale în 27 de limbi au făcut posibilă o circulație internațională excepțională a scrierilor sale și au consolidat prezența literaturii române în spațiul cultural mondial.
Numeroase premii literare confirmă forța și relevanța unei opere care a mizat constant pe autenticitate, originalitate și armonia dintre expresia artistică și responsabilitatea morală: Premiul Internațional ‘Herder’ (1982), Premiul Internațional Vilenica (2002), Premiul internațional ‘Giuseppe Acerbi’ pentru poezie (2005), Distincția și Premiul ‘Poetul European al Libertății’ (2016), Griffin Lifetime Recognition Award (2018), ‘Cununa de Aur’ de la Struga (2019), Premiul ‘Jan Smrek’ (2019), Premiul Internațional ‘Fondazione Terzo Pilastro’ (2020), Premio ‘Princesa de Asturias de las Letras’ (2024) și Premiul de poezie al orașului Pescara (2025).
Parcursul său public a fost însoțit și de numeroase distincții, printre care, în România, Ordinul Național ‘Pentru Merit’ în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Național ‘Serviciul Credincios’ în grad de Mare Cruce (2008), dar și titlul de Chevalier de la Legion d’Honneur (2009) al Republicii Franceze și distincția ‘Femei curajoase din întreaga lume’, acordată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.


