Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului să menţină disponibilitatea motorinei la pompă avertizând că orice intervenţie care o limitează va crea haos, panică şi va genera „instant o piaţă neagră paralelă”. Reprezentanţii UNTRR mai cer rambursarea accizei parţiale transportatorilor, în condiţiile în care nu a fost făcută nicio plată pentru trimestrul IV din 2025 şi eliminarea „imediată” a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS) de 0,5% aplicată firmelor din sectoarele petrol şi gaze naturale.
„Publicaţi săptămânal modificarea procentuală a preţului motorinei, oficial şi transparent, în fiecare zi de luni, în România, prin Consiliul Concurenţei, Ministerul Energiei sau Institutul Naţional de Statistică – similar modelului EU-27 Weekly Oil Bulletin sau EIA din SUA – pentru a reflecta cât mai fidel şi în timp real evoluţiile din piaţă”, precizează UNTRR într-un comunicat de presă.
Sursa citată mai solicită guvernanţilor să analizeze acordarea unor ajutoare de minimis pentru operatorii de transport rutier licenţiaţi, în funcţie de numărul angajaţilor şi parcul auto (ex.: 1.500 euro/autovehicul licenţiat) – măsură care permite un sprijin ţintit pentru firmele de transport de marfă şi persoane şi, implicit, pentru populaţie.
Totodată, reprezentanţii uniunii cer Executivului să asigure mobilitatea populaţiei prin transport colectiv – local, regional şi naţional – prin subvenţionarea biletelor de călătorie cu 30–50%, similar altor state dezvoltate din UE, precum Germania.
„Avertizăm că orice intervenţie administrativă care limitează disponibilitatea motorinei la pompă riscă să destabilizeze rapid piaţa carburanţilor şi să genereze efecte în lanţ în economie, de la blocaje în transport şi logistică până la reacţii de panică şi apariţia pieţei negre. Menţinerea disponibilităţii carburanţilor este esenţială pentru funcţionarea economiei, în condiţiile în care transportul rutier susţine fluxurile comerciale interne şi externe, iar orice disfuncţionalitate în aprovizionare se transmite direct în costuri şi în preţurile finale”, precizează sursa citată.
Aceeaşi sursă menţionează că impactul costului cu motorina asupra activităţii de transport este „critic”, motorina reprezentând aproximativ 40% din costul total al transportului rutier naţional.
„În aceste condiţii, orice perturbare a disponibilităţii sau creştere artificială a costurilor cu carburantul are un efect direct şi imediat asupra tarifelor de transport şi, implicit, asupra preţurilor bunurilor din economie”, adaugă UNTRR.
Potrivit acesteia, presiunea asupra sectorului a crescut încă de la începutul anului, odată cu majorarea accizei la carburanţi.
De la 1 ianuarie 2026, acciza la motorină a ajuns la 2.804,29 lei pentru 1.000 de litri, adică aproximativ 550 euro/1.000 litri, semnificativ peste pragul minim european, de 330 euro/1.000 litri, iar acciza la benzină a ajuns la 3059,8 lei pentru 1.000 de litri, adică aproximativ 600 euro/1.000 litri, semnificativ peste pragul minim european, de 359 euro/1.000 litri. În România s-au consumat peste 8 miliarde de litri de motorina şi peste 2 miliarde de litri de benzină în 2025”, precizează sursa citată.
În acest context, UNTRR solicită autorităţilor adoptarea unor măsuri concrete pentru sprijinirea transportatorilor, în vederea menţinerii competitivităţii sectorului, efectuarea de urgenţă a plăţilor aferente rambursării accizei pentru trimestrul IV 2025, precum şi eliminarea imediată a contribuţiei ICAS de 0,5%, fără amânarea eliminării până la finalul anului.
„Considerăm că includerea transportatorilor (care au staţii proprii de alimentare cu motorină pentru utilizarea în cadrul firmei şi pentru subcontractori) în sfera contribuţiei ICAS este nejustificată, întrucât aceştia nu desfăşoară activităţi în domeniul energetic, iar aplicarea acesteia penalizează operatorii care contribuie la stabilitatea lanţului logistic de aprovizionare cu motorină”, explică transportatorii.
Totodată, UNTRR solicită instituirea unui mecanism „transparent” de monitorizare şi publicare săptămânală a evoluţiei preţului motorinei, pentru a reflecta în timp real şi cu acurateţe crescută evoluţia preţului carbutanţilor, după modelul european EU Weekly Oil Bulletin (Comisia Europeană) şi al sistemului american publicat de U.S. Energy Information Administration (EIA). În opinia transportatorilor, un astfel de mecanism ar asigura transparenţă, predictibilitate şi o referinţă obiectivă în relaţiile contractuale dintre transportatori şi beneficiari, inclusiv pentru ajustarea tarifelor în funcţie de evoluţia costului carburantului.
În paralel, UNTRR susţine acordarea de ajutoare de minimis pentru operatorii de transport rutier în funcţie de numărul angajaţilor şi parcul auto şi implementarea unor măsuri ţintite pentru populaţie, precum dezvoltarea transportului public şi acordarea de reduceri pentru categoriile vulnerabile, în locul unor scheme generalizate.
„În opinia noastră, măsurile administrative care afectează direct disponibilitatea motorinei pot produce efecte contrare, ducând la creşteri de preţ, blocaje şi distorsiuni de piaţă. Într-un sector deja afectat de creşterea costurilor şi de scăderea volumelor, predictibilitatea şi funcţionarea cât de cât corectă a pieţei sunt esenţiale pentru a permite transporturilor de mărfuri şi persoane să îşi îndeplinească scopul vital acela de a servi populaţia şi a ţine economia în funcţiune. Menţineţi disponibilitatea motorinei la pompă, serviţi populaţia prin intermediul transportatorilor atât pentru marfă cât şi pentru persoane, la un deficit de 9% nu aveţi de unde da pentru toată lumea”, declară Radu Dinescu, secretar general UNTRR.



