Timișoara va deveni un centru al tradițiilor de primăvară, în perioada 27 martie – 14 aprilie, când Târgul de Paști va aduce spectacole pentru toate vârstele, ateliere de creație pentru cei mici, întreceri sportive pentru copii și multe momente surpriză, în Piețele Operei, Libertății și Unirii și în scuarul Sfântul Gheorghe.
Deschiderea oficială aduce în prim-plan un concert de muzică clasică live, programat în 29 martie, în Piața Unirii, seria evenimentelor continuând în 5 aprilie, cu spectacolul stradal itinerant ‘Flori de Florii’, susținut de artiști din Franța și Italia, pe traseul Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii. Finalul târgului va fi marcat de concertul live al artistei Tania Turtureanu, în 13 aprilie, în Piața Sfântul Gheorghe.
În apropierea sărbătorilor pascale, evenimentele se extind în cartierele orașului, unde copiii sunt invitați la vânători de ouă de ciocolată organizate în parcuri precum Parcul Edison, Parcul Ronaț, Parcul Lunei și Parcul Steaua.
Programul cuprinde, între altele, în Piața Sfântul Gheorghe, ateliere creative pentru copii, de luni până vineri, între orele 12:00 – 19:00, iar în weekend de la ora 10:00 la ora 19:00 Acestea sunt organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Vor avea loc întreceri în vânători de comori și de ouă de ciocolată.
În 4 aprilie, este programat Concertul de muzică clasică de Florii, în Piața Unirii, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
În ultima zi a târgului va avea loc vânătoarea de ouă de ciocolată în Parcurile Lunei și Steaua.


