Angajații Complexului Muzeal de Științele Naturii ‘Răsvan Angheluță’ Galați au declanșat, miercuri, o grevă de avertisment, oprind lucrul timp de două ore, între 12:00 și 14:00, în urma eșuării negocierilor pentru contractul colectiv de muncă.
Potrivit Sindicatului ‘Naturalia 2007’, afiliat la Cartel Alfa, decizia organizării protestului a fost luată după consultarea salariaților, pe fondul nemulțumirilor legate de modul de desfășurare a negocierilor și de relațiile de muncă din instituție.
‘Prin prezenta grevă de avertisment, solicităm: respectarea drepturilor negociate și prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă anterior; inițierea unui dialog real și constructiv între conducere și sindicatul reprezentativ, precum și cu personalul de specialitate, care să permită creșterea eficienței activității și adoptarea unor decizii fundamentate, corecte și benefice pentru muzeu; asigurarea unui cadru de muncă bazat pe legalitate, predictibilitate și respectarea drepturilor salariaților, în absența oricăror practici de presiune, intimidare sau hărțuire, reclamate de angajați în legătură cu activitatea actualului manager și de natură să afecteze climatul profesional și buna desfășurare a activității instituției; revenirea la organizarea anterioară a activităților educaționale desfășurate în colaborare cu unitățile de învățământ, precum și a activității de cercetare, întrucât aceasta și-a dovedit eficiența prin rezultatele obținute de-a lungul timpului’, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului ‘Naturalia 2007’.
Potrivit sursei citate, decizia declanșării grevei de avertisment a fost luată pe fondul unor nemulțumiri profesionale și sociale acumulate în decursul ultimelor luni.
‘O instituție de cultură de importanța Complexului Muzeal de Științele Naturii ‘Răsvan Angheluță’ Galați are obligația de a funcționa în baza principiilor profesionalismului. Solicităm autorităților competente să trateze cu seriozitate aceste semnale și să adopte măsurile necesare în vederea restabilirii unui cadru de lucru normal’, precizează Sindicatul ‘Naturalia 2007’.
Complexul Muzeal de Științele Naturii ‘Răsvan Angheluță’ Galați include Muzeul de Științele Naturii, Acvariul, Planetariul, Observatorul Astronomic, Grădina Botanică și Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele.
Pe durata protestului, angajații au afișat mesaje precum ‘Cultură, nu dictatură’, ‘Stabilitate și siguranță profesională’ și ‘Pentru școală și cultură, nu hârtii fără măsură’.


