Un papă în mijlocul iahturilor și cazinourilor: Leon al XIV-lea se deplasează sâmbătă la Monaco pentru o vizită fulger de o zi, marcată de un contrast izbitor între spiritul său social și fastul din acest principat catolic, informează miercuri AFP.
Anunțul despre deplasarea papei de origine americană în acest teritoriu cu o suprafață de doar 2 kilometri pătrați, înghesuit între mare și munți și asociat mai degrabă cu exilații fiscali decât cu angajamentele sale religioase, i-a derutat pe observatori.
Această vizită de opt ore, prima a unui papă în principatul monegasc în perioada contemporană, evidențiază legăturile istorice dintre cele mai mici două state din lume.
Monaco, unde catolicismul este înscris în Constituție, întreține cu Sfântul Scaun o relație ce datează din Evul Mediu și o convergență de interese diplomatice, precum dialogul între religii și conservarea mediului.
Aceste puncte comune l-au convins pe Leon al XIV-lea să onoreze invitația prințului Albert al II-lea, făcând astfel din Monaco cea de-a doua destinație internațională a pontificatului său (după turneul de anul trecut din Turcia și Liban) – și prima din Europa – după alegerea sa ca papă în mai 2025, înaintea unui mare turneu în Africa, programat în luna aprilie.
‘Este o imensă onoare și o mare bucurie pentru noi toți cei de aici, din principat’, a declarat prințul Albert al II-lea într-un interviu publicat miercuri în cotidianul La Croix. ‘Simțim deja că există o mare emoție’, a adăugat el.
Cu o săptămână înaintea Paștelui (catolic – n.red.), cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin, această vizită va permite, de asemenea, măsurarea popularității suveranului pontif, mai discret decât predecesorul său Francisc, în rândul credincioșilor din Franța vecină.
Philippe Orengo, ambasadorul statului Monaco la Sfântul Scaun, consideră că această deplasare istorică trebuie interpretată și în lumina recrudescenței interesului publicului larg față de credința catolică.
‘Papa a vrut să vadă el însuși ceea ce se întâmplă în Monaco, unde această mișcare de reînnoire se bazează pe o credință asumată, pe o pietate și o devoțiune populară incluzivă’, a adăugat el.
‘Laicitate pozitivă’
Pe străzile din principat, decorate cu drapelele în alb și galben ale Vaticanului, un impunător dispozitiv de securitate – comparabil cu cel folosit la Marele Premiu de Formula 1 – a fost implementat, cu bulevarde închise pentru circulația rutieră, ecrane uriașe și bariere de-a lungul traseului pe care se va deplasa celebrul ‘papamobil’.
Vizita papală în acest microstat devenit una dintre capitalele luxului este cu atât mai surprinzătoare cu cât ea intervine în plin război în Orientul Mijlociu, unde situația umanitară, denunțată de Leon al XIV-lea, pare la antipozi în raport cu viața de zi cu zi din principat.
Însă tradiția catolică continuă totuși să structureze viața publică și princiară din Monaco.
‘Unul dintre aspectele originale din Monaco este un fel de laicitate pozitivă, care recunoaște legitima autonomie a sferei spirituale și a sferei temporale și, în același timp, o colaborare sănătoasă între cele două. Ele își vorbesc, se cunosc, se recunosc’, a subliniat monseniorul Guillaume Paris, vicarul general din Monaco.
În timpul ceremoniei sale de întronizare din 2005, prințul Albert al II-lea și-a luat angajamentul, printre altele, de a contribui la o ‘moralizare’ a finanțelor, iar microstatul său s-a modernizat de atunci, chiar dacă este în continuare zguduit uneori de anumite scandaluri.
Slujbă pe stadionul Louis al II-lea
După ce va ajunge în principat la bordul unui elicopter – o subtilitate diplomatică pentru a evita aterizarea pe solul francez -, papa Leon al XIV-lea va fi primit cu onoruri începând de la ora locală 09:30 la Palatul Princiar, reședința oficială a dinastiei Grimaldi începând din secolul al XIII-lea.
Acolo, suveranul pontif va participa la o discuție privată cu prințul Albert al II-lea, pe care l-a primit în luna ianuarie la Vatican. Cei doi șefi de stat sunt pasionați de ecologie și de sport – papa, în vârstă de 70 de ani, practică înotul și tenisul.
Acea întrunire va fi urmată de un salut adresat publicului de la balconul oficial, după care suveranul pontif se va deplasa la Catedrala Imaculatei Concepții din Monaco, unde sunt înmormântați prinții monegasci defuncți și prințesa Grace, pentru a se întâlni cu comunitatea catolică și pentru a rosti o omilie.
La ora locală 11:45, papa va pronunța un discurs în fața tinerilor și a catehumenilor – adulți care se pregătesc pentru botez, al căror număr a crescut în ultimii ani – pe esplanada Bisericii Sainte-Dévotée, dedicată sfintei patroane a orașului Monaco.
Momentul culminant al vizitei papale va avea loc la ora 15:30 pe Stadionul Louis al II-lea: 15.000 de persoane sunt așteptate în incinta stadionului, de obicei rezervată echipei de fotbal din Monaco, pentru o mare liturghie în aer liber. Toate biletele disponibile au fost rezervate în doar câteva zile.


