Fotbal: Fiorentina se apropie de centenar cu pasiunea intactă după numeroase dezamăgiri

Clubul italian de fotbal Fiorentina se apropie de aniversarea centenarului său în luna august, o istorie de o sută de ani marcată mai degrabă de obiective ratate la limită decât de obținerea trofeelor ceea ce a modelat o cultură a suporterilor definită de sfidare și o credință neștirbită de repetatele eșecuri, relatează Reuters.

Era modernă a clubului a fost una de recompense rare. Cel mai recent trofeu major câștigat de clubul italian rămâne Cupa Italiei din 2001, un succes care în prezent este perceput drept îndepărtat.

Ultima perioadă de glorie susținută datează din anii 1960 când Fiorentina a câștigat Cupa Cupelor, două Cupe ale Italiei și titlul în Serie A.

Recentele eșecuri au reușit doar să ascută gradul de percepție al frustrării între fanii din capitala Toscanei.


Foto: (c) Guglielmo Mangiapane / REUTERS


Fiorentina a pierdut finalele din 2023 și 2024 ale Europa Conference League și a fost învinsă în finala Cupei Italiei în 2023, transformând sezoanele de promisiuni într-un tipar specific al dezamăgirilor.

”Nu este limpede de ce să susții o echipă precum Fiorentina”, a spus Antonio Bucciarelli, președintele asociației suporterilor Fiorentinei, pentru agenția Reuters.

”Am avut partea noastră de suferință, pe teren și în afara lui. Uneori este greu de explicat celor care sunt în afară. Ei întreabă de ce îi mai susținem dacă nu câștigă niciodată. Dar flacăra încă arde”, a explicat acesta.

Acest sezon a urmat un șablon familiar. Așteptările dinaintea sezonului competițional coagulate în jurul ideii că echipa condusă de antrenorul Stefano Pioli ar putea să se bată la primele patru locuri au fost spulberate după un start slab. În luna noiembrie, Fiorentina se afla la coada clasamentului, iar antrenorul Pioli a fost demis.


Foto: (c) Guglielmo Mangiapane / REUTERS


Sosirea lui Paolo Vanoli a restabilit apoi puțin elanul. Un parcurs rezilient în campionat a ridicat echipa din coada clasamentului, iar participarea în sferturile de finală ale Conference League, în care va juca împotriva echipei engleze Crystal Palace, a adus o întrezărire a unei posibile reabilitări.

”Sunt obișnuit cu suferința”, a spus Bucciarelli. ”Am un fel de armură protectoare a corpului… În ceea ce privește tânăra generație, eu doar spun să aibă răbdare. Într-o zi vom câștiga și vom face ca totul să fi meritat”, a adăugat acesta.

Pe fondul apropierii centenarului, atmosfera în Florența este una de sfidare amestecată cu incertitudine. Decesele directorului general Joe Barone în 2024 și al președintelui Rocco Commisso în acest an au îndepărtat personalitățile centrale în spatele ”renașterii viola”.

”Trebuie să le mulțumesc lui Commisso și lui Joe Barone pentru efortul pe care l-au pus în slujba clubului Fiorentina”, a mai declarat Bucciarelli.


Foto: (c) Daniele Mascolo / REUTERS


”Ei au arătat că au vrut să investească și să facă întotdeauna un pas mai departe. Am ajuns în finale europene. Chiar dacă am pierdut, am fost acolo”, a explicat acesta.

Pentru mulți fani, aniversarea este mai puțin despre clasamentul ligii și mai mult legată de păstrarea identității clubului.

”Purtăm torța. Către fondatorii din 1926 vreau să le transmit doar un mare mulțumesc. Nu am câștigat mult, dar pasiunea pe care o simțim este adevărata pasiune”, a mai adăugat Bucciarelli.

”Fără Fiorentina, ce anume aș fi? Nu este vorba doar despre stadion, este despre prieteniile și memoriile construite acolo. Ele depășesc terenul de fotbal. Este vorba despre percepția faptului de apartenență la Florența”, a încheiat președintele asociației suporterilor Fiorentinei.

Spectacolul ‘Vinovații’ de Ilinca Stihi – premieră absolută, de Ziua Mondială a Teatrului, la Radio România Cultural

Alexandru Nazare: Schimbare de abordare vizibilă la ANAF – zero toleranţă pentru evaziune şi marii datornici. Mandatul ANAF, restabilirea încrederii contribuabililor că administraţia fiscală este partenerul celor corecţi/ Măsuri şi rezultate