Timiş: Spitalul Judeţean Timişoara marchează cei 50 de ani de existenţă printr-un amplu program cultural-artistic

Spitalul Judeţean „Pius Brînzeu” din Timişoara marchează cei 50 de ani de existenţă printr-un amplu program cultural-artistic, care debutează joi seara, la Filarmonica Banatul, cu un concert rock-simfonic susţinut de trupa „Meşterii rock” (lider Josef Kappl) şi Orchestra Simfonică „Lira” (dirijor Radu Popa).

Va fi un spectacol cu scop umanitar, la care vor participa, între alţii, personalul medical al Spitalului Judeţean, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, conduceri ale spitalelor, autorităţi locale, participanţii la Cursul Internaţional de Ghiduri şi Protocoale în ATI.

„Anul 2024 înseamnă o jumătate de secol de la înfiinţarea spitalului nostru, al tuturor. Este un eveniment pe care îl marcăm printr-o bogată agendă cultural-artistică, ce se va întinde pe parcursul mai multor luni. Agenda a început deja, prin donarea sculpturii ‘Naşterea luminii’ către noua maternitate a spitalului nostru, de marele artist Bata Marianov. În perioada care urmează, continuăm cu trei concerte excepţionale, apoi expoziţii, prezentări de carte, proiecţii de filme de artă”, a declarat, joi, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Dorel Săndesc, într-un comunicat remis AGERPRES.

Vineri, la Clubul Heaven este programată manifestarea literar-muzicală organizată în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”, în cadrul Festivalului Internaţional „LitVest”, care cuprinde un recital de poezie şi un concert al formaţiei „Timpuri Noi” (intrarea este liberă).

Sâmbătă, 28 septembrie, la Heaven Outdoor va avea loc concertul formaţiei Iris, cu Cristi Minculescu, Valter & Boro (intrarea este liberă).

După această intrare de tip rock, urmează evenimente cu profiluri diverse, la Filarmonica Banatul (11 noiembrie) o seară Beethoven şi conferinţa „Ludwig van Beethoven – a music genius in a world of silence” susţinută de conf. dr. Gheorghe Iovănescu, expert ORL, o expoziţie filatelică şi prezentarea cărţii „Ludwig van Beethoven, geniu nemuritor al muzicii universale” (autor: scriitorul şi marele filatelist Ionel Munteanu), Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3, în Do minor, op. 37 şi Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68 ” Pastorala”, de L.v. Beethoven, susţinut de Orchestra Filarmonicii Banatul.

La Opera Naţională Română din Timişoara, în 22 noiembrie, va fi un spectacol de gală, care va cuprinde vernisajul expoziţiei de pictură a artistului Mihai Olteanu, exponate care vor fi donate noii maternităţi a Spitalului Judeţean, „Cinemavindek” cu proiecţii de filme de artă, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” (coordonatorul programului este publicistul Doru Botoiu).

Lista evenimentelor rămâne deschisă şi vor fi anunţate ulterior.

Programul este realizat cu sprijinul Asociaţiei pentru ATI „Aurel Mogoşeanu” din Timişoara.

Spitalul Judeţean Timişoara şi-a început activitatea în prima parte a anilor ’70, când prin meritul unor personalităţi de marcă ale vieţii medicale timişorene, precum prof. dr. Pius Brânzeu, prof. dr. Ştefan Gavrilescu, conf. dr. Ion Lighezan, prof. dr. Ferdinand Nistor, se aducea în atenţia guvernanţilor de atunci necesitatea stringentă a construirii şi în acest oraş a unei unităţi medicale moderne. Aşa a luat naştere, pe planşeta arhitectului Nicolae Dancu, proiectul viitorului Spital Clinic Judeţean.

În toamna anului 1974, unitatea spitalicească îşi începea activitatea cu 1.030 de paturi şi 13 secţii clinice. Perioada anilor ’70 coincide cu perioada făuritorilor de şcoală medicală din Banat, pentru că în anii ’80 se fac primele transplanturi de rinichi din România, se introduce endoscopia urologică, se dezvoltă endoscopia tubului digestiv, continuă activitatea Centrului de implant al stimulatoarelor cardiace.

În anii ’90 intră în funcţiune departamentul de tomografie computerizată şi se dezvoltă extensiv diagnosticul cu ultrasunete, se extinde chirurgia endoscopică.

Mileniul III reprezintă pentru Spitalul Judeţean Timişoara momentul în care se dezvoltă infrastructura prin apariţia noilor clinici de ortopedie şi construirea noului Centru de Traumatologie „Casa Austria”, stabilimente de sănătate care se află la standard unanim acceptat pe plan internaţional în ceea ce priveşte confortul pacienţilor şi totodată condiţiile de lucru ale medicilor. AGERPRES/(AS – autor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dãdârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse vor participa la Transylvania Open 2025

Burduja: Hidroelectrica şi MASDAR lucrează la înfiinţarea unei societăţi pentru realizarea de proiecte fotovoltaice şi stocare a energiei în baterii