Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat, joi, că Societatea de Transport Bucureşti (STB) este extrem de ineficientă, are un număr foarte mare de angajaţi şi a solicitat să se scadă din cheltuieli şi din costuri. El a precizat că, dacă STB nu are resursele interne să se eficientizeze, atunci va căuta resursele externe, care înseamnă insolvenţă.
Ciprian Ciucu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că cei din conducerea STB ar fi trebui să facă nişte proceduri legate de eficientizarea activităţii, dar că acestea nu au ajuns în Consiliul General.
”Am cerut reorganizări, au votat ceva în Consiliul de Administraţie, să înceapă reorganizări şi disponibilizări pe zona TESA, fără să ne atingem de şoferi, vatmani şi muncitori, pentru că de ei este nevoie, dar aparatul TESA este supradimensionat. Trebuiau să facă nişte proceduri care să ajungă în Consiliul General şi nu au mai ajuns. Dacă nu le vor face, nu înseamnă că vor primi, cel puţin cât sunt eu primar, 1,7 miliarde de lei, la care se adaugă datorii pe care le au de peste 1,4 miliarde de lei. Nu e treaba mea ca primar să vorbesc despre eficientizare, ci a lor. Treaba mea ca primar este să mă ocup de orice, nu mă derobez de niciun fel de responsabilitate, dar de ce mai ai Cnsiliu de Administraţie şi management, numai ca să iei indemnizaţii?”, a afirmat primarul Capitalei.
El a precizat că, în cazul în care lucrurile nu merg la STB, atunci primarul îşi ia înjurăturile.
”Domnilor, sunteţi membri în CA, discutaţi cu sindicatele, cu membrii AGA, şi luaţi deciziile pentru care sunteţi acolo şi sunteţi plătiţi. Dacă nu, plecaţi. Toţi. Ca să ne fie foarte, foarte clar. Acesta este mesajul meu. Că este uşor primarul să îşi ia înjurăturile când lucrurile nu merg, iar alţii să îşi ia banii. Dar de fapt decizia să fie la ei. Aştept ca AGA de la STB, sunt doi membri, domnul Artimon şi domnul Mitu, să preia din dialogul social pe care conducerea, managementul STB l-a avut cu sindicatele şi să vină cu o propunere în Consiliul General. Aştept asta într-o lună şi jumătate. Acum le transmit şi public”, a mai transmis Ciprian Ciucu.
El a avertizat că, dacă STB nu are resursele interne să se eficietizeze, atunci se poate ajunge la insolvenţă.
”Care a fost ideea? Să fiu de bună credinţă şi să dau şansa actualei conduceri să eficienteze compania, fără să intru peste ei. Şi mă aşteptam ca mesajul meu să fie auzit. Problema este că nu a fost auzit şi că nu au făcut nimic semnificativ în această direcţie. Aici este problema. Dacă STB astăzi nu are sau acest Consiliul de Administraţie acest management cu sindicatele care sunt parte din procesul de decizie, nu are resursele interne să se eficientizeze, atunci o să căutăm resurse externe, care înseamnă insolvenţă. Nu am vrut să mergem în această direcţie, mi s-a părut normal să le dau şansa să facă ceva, dar uite că nu primit în Consiliul General nici pănă astăzi acel proiect de hotărâre care să ducă către eficientizarea companiei”, a afirmat Ciprian Ciucu.
Încă de la preluarea mandatului, primarul general a vorbit despre situaţia de la STB, a analizat organigrama şi a cerut măsuri de eficientizare, având î vedere costurile mari de funcţionare a societăţii, dar şi datoriile pe care le are.



