Ministerul Educaţiei: Peste 6.100 de elevi au susţinut proba la limba şi literatura maternă în cadrul simulării Bacalaureatului/ Aproximativ 700 de absenţi, din care aproape jumătate în liceele unde nu s-a organizat simularea

Peste 6.100 de elevi au susţinut, joi, proba la limba şi literatura maternă în cadrul simulării Bacalaureatului, care a fost şi ultima. Aproximativ 700 de elevi au fost absenţi, din care aproape jumătate în liceele unde nu s-a organizat simularea.

Ministerul Educaţiei a anunţat că simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat 2026 s-a încheiat, joi, cu testul susţinut de peste 6.100 de elevi la disciplina aferentă probei E) b) – Limba şi literatura maternă.

Potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene (ora de referinţă: 15:00), s-au înregistrat aproximativ 700 de absenţi (dintre aceştia, circa 330 de elevi provin din liceele care nu au organizat simularea probei). Nu s-au consemnat eliminări din examen.

Subiectele şi baremele de evaluare au fost publicate la ora 15:00 în secţiunea Simulare BAC XII a paginii web dedicate.

Comunicarea rezultatelor (individual, fără afişare) este programată în 3 aprilie.

viewscnt

Dosarul 10 august: Declic cere Tribunalului Militar, alături de zeci de părţi vătămate, să renunţe la audierea a 373 de martori pentru a avea un verdict înainte de prescriere

Bilete la spectacolul „Faust” şi acces online gratuit pentru „Trei surori. Monoloage” la TNRS, de Ziua Mondială a Teatrului