Auto – F1: FIA ajustează regulile de utilizare a sistemului de management al energiei pentru calificările de la Suzuka

Consiliul de conducere al Formulei 1 a anunțat, joi, că va ajusta puțin regulile sistemului de management al energiei la motoarele monoposturilor pentru faza calificărilor la Marele Premiu al Japoniei, de la Suzuka, pentru a permite piloților să accelereze mai puternic, conform Reuters.

Puterea maximă de energie care va fi permisă echipelor să o ia de la unitățile de putere hibridă pentru reîncărcarea bateriilor lor în timpul sesiunii de sâmbătă, va fi de 8 megajouli de la 9 megajouli, a anunțat Federația Internațională de Automobile într-un comunicat.

Schimbarea, convenită după acordul unanim al producătorilor unităților de putere, semnifică faptul că piloții vor avea posibilitatea să apese mai tare pe accelerație și să se concentreze mai puțin pe recuperarea de energie.

În fața reporterilor pe circuitul de la Suzuka, joi, ei au declarat că vor știi cu adevărat cât de mare este impactul acestei modificări de îndată ce vor conduce monoposturile.

”Eu cred că această modificare va elimina unele lucruri și va schimba puțin alte aspecte”, a spus campionul mondial en titre Lando Norris.

”Nu este ca și cum va urma să fie o schimbare majoră”, a mai spus acesta.

”Sincer, trebuie mai întâi să conduc mașina pe circuit și să înțeleg acest lucru”, a mai spus el.

Formula 1 a introdus noi reguli în acest an, unitățile de putere hibridă de la modelele actuale împart aproape în egalitate puterea distribuită (50-50) între modulul electric și cel de combustie internă.

Piloții, drept urmare, trebuie să interpreteze bine tactic situațiile de pe circuit, reducând accelerația ușor și luând virajul astfel încât motorul de combustie internă să poată reîncărca bateria electrică.

Ei trebuie, de asemenea, să se confrunte cu situațiile cunoscute drept ”super-clipping”, atunci când unitatea de putere trimite automat energie de la motor către baterie încetinind monopostul subit, chiar dacă pilotul se află cu piciorul la fund pe accelerație.

Noile reguli au condimentat duelurile între monoposturi în primele două curse ale sezonului.

Criticii spun că prin aceste măsuri au fost reduse senzațiile din timpul turelor de calificare cu accelerația la maximum prin transformarea acestora într-un test de management al bateriei mai degrabă decât posibilitatea ca pilotul să își arate abilitățile și curajul.

”Reducerea la 8 megajouli probabil că va ajuta un pic”, a spus cvadruplul campion mondial Max Verstappen, unul dintre cei mai mari critici ai noilor reguli.

”Însă regulile de bază sunt aceleași, ceea ce desigur este foarte diferit față de trecut”, a mai spus Verstappen.

TPBI: Linia 435, înființată de sâmbătă, între Pasaj CFR Chitila și Complex Băneasa; linia 261 e suspendată

Concert Valentin Răduțiu și Yoon Lee – la ICR New York, vineri, în cadrul Primăverii Francofoniei