Ministerul Finanţelor prezintă execuţia bugetară pe primele două luni din 2026: Deficit de 0,7% din PIB, jumătate faţă de anul precedent, şi infuzie de lichiditate de 7,22 miliarde de lei în economie prin restituirile de TVA

Ministerul Finanţelor a prezentat, joi, execuţia bugetară pe primele două luni din 2026, arătând că deficitul a ajuns la 14,23 miliarde de lei, adică 0,7% din PIB, jumătate faţă de anul precedent. De asemenea, s-a înregistrat o majorare a restituirilor de TVA la 7,22 miliarde lei în perioada ianuarie-februarie, asigurând o infuzie de lichiditate şi mai mulţi bani în economie pentru susţinerea investiţiilor private.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Finanţelor, execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate faţă de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025. Această evoluţie reprezintă o diminuare de 0,88 puncte procentuale a deficitului bugetar ca pondere în PIB.

I. Veniturile bugetului general consolidat

Veniturile totale au însumat 103,73 miliarde lei în primele două luni ale anului 2026, în creştere cu 15,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2025. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au avansat cu 0,37 puncte procentuale, din care 0,20 puncte procentuale provin din veniturile curente, cu precădere TVA şi impozit pe salarii şi venit.

Încasările nete din TVA au înregistrat 23,75 miliarde lei, în creştere cu 20,6% comparativ cu anul trecut. Dinamica a fost influenţată de accelerarea încasărilor brute din TVA, de 20,3% an/an, pe fondul creşterii performanţei de colectare. Concomitent, s-a înregistrat o majorare a restituirilor de TVA la 7,22 miliarde lei în perioada ianuarie-februarie 2026, comparativ cu 6,08 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2025, asigurând o infuzie de lichiditate şi mai mulţi bani în economie pentru susţinerea investiţiilor private.

Încasările din impozitul pe venit şi salarii au totalizat 13,46 miliarde lei, înregistrând o creştere de 22,3% faţă de anul trecut. Aceasta a fost determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende, de +57,6%, pe seama unor distribuiri concentrate în decembrie 2025. Totodată, o evoluţie pozitivă a fost consemnată în cazul încasărilor din impozitul pe salarii, de +8,7%, influenţate de eliminarea facilităţilor fiscale pentru sectoarele construcţii, agricol, industria alimentară şi IT.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 35,15 miliarde lei, în creştere cu 6,0% comparativ cu anul trecut. Dinamica reflectă atât extinderea bazei de impozitare, cât şi un transfer efectiv la Pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel realizat în ianuarie-februarie 2025.

Veniturile din accize au însumat 6,90 miliarde lei, cu o contracţie de 0,9% (an/an), cauzată de încasările mai reduse din accizele pentru produsele din tutun, în timp ce încasările din accizele pe produsele energetice au crescut cu 13,8%.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană au totalizat 8,28 miliarde lei, înregistrând o creştere de 87,8% comparativ cu anul trecut.

II. Cheltuielile bugetului general consolidat

Cheltuielile totale, în sumă de 117,96 miliarde lei, au scăzut în termeni nominali cu 1,6% comparativ cu primele două luni din 2025. Ca pondere în PIB, cheltuielile au scăzut de la 6,3% la 5,8%.

Cheltuielile cu asistenţa socială au totalizat 43,18 miliarde lei în creştere cu 0,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele doua luni ale anului 2026, au fost în sumă de 6,97 milioane lei.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 10,26 miliarde lei, aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut, atât ca valoare absolută, cât şi ca procent în PIB.

Cheltuieli de personal au însumat 27,13 mld lei, în scădere cu 0,98 mld lei faţă de faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent pe fondul reducerilor unor sporuri pentru unele categorii de personal bugetar, precum şi a măsurilor de limitare a cheltuielilor salariale în perioada 2025-2026. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 1,3% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunurile şi serviciile au totalizat 14,43 mld lei, în scădere cu 2,1% comparativ  cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont că în ianuarie 2025 au fost plătite din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sume pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate restante din anul 2024.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 11,20 miliarde lei, din care 76,82% reprezintă valoarea plăţilor pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027, finanţate din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR, precum şi cele finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 1,49 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, sprijinirea producătorilor agricoli, din care 16,85 milioane lei fiind transferaţi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici.

Alte cheltuieli  au fost de 1,68 miliarde lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile şi sumele aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Plăţile aferente proiectelor din fonduri externe nerambursabile au fost de 9,72 miliarde  lei, incluzând cadrele financiare 2014-2020 şi 2021-2027, subvenţiile agricole, Fondul de Modernizare şi PNRR.

viewscnt

Vaslui: ‘Păcănelele’ au fost interzise pe raza municipiului reședință

Alexandru Muraru (PNL): PSD a pierdut cu totul contactul cu românii / Este complet decuplat de la problemele României şi se comportă deja ca un partid izolaţionist