Rogobete: Sănătatea din România este în transformare/ Discutăm de spitale noi, reabilitate/ Medicina nu se mai face cu mâinile goale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că domeniul sănătăţii din România este în transformare şi se discută de spitale noi şi de unităţi medicale care s-au reabilitat, dar şi despre echipamente de ultimă generaţie asemănătoare celor folosite în toată lumea. ”Astăzi medicina în România nu se mai face cu mâinile goale. Astăzi, în multe locuri, medicina nu se mai face improvizat”, a declarat el.

”Este un moment important pentru sănătatea românească, pentru că sănătatea din România astăzi este în transformare. Nu suntem perfecţi. Şi întotdeauna este loc de mai bine, dar discutăm pentru prima dată, în ultimii 36 de ani, de spitale noi, de multe spitale care s-au reabilitat. Discutăm despre dotări şi despre echipamente de ultimă generaţie, discutăm despre medicamente asemănătoare şi egale cu cele folosite în toată lumea”, a afirmat ministrul Sănătăţii, joi seară, la Gala Colegiului Medicilor din România. 
El a adăugat că medicina în România nu se mai face improvizat.  
”Astăzi medicina în România nu se mai face cu mâinile goale. Astăzi, în multe locuri, medicina nu se mai face improvizat. Şi da, este important să urmărim în dinamică cum a evoluat sistemul de sănătate, este important să ne uităm în jurul nostru şi poate să ne apreciem mai mult medicii. Poate să ne apreciem mai mult personalul medical şi toţi cei care stau la capul nostru, noaptea, atunci când viaţa noastră este în dezechilibru”, a declarat Alexandru Rogobete. 
El a avut şi un mesaj pentru cei prezenţi la Gala Colegiului Medicilor.
”Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi am datoria să îmi cer scuze în faţa dumneavoastră pentru că, ani la rând, din păcate, dumneavoastră aţi fost cei care aţi răspuns în faţa opiniei publice pentru nepăsarea sau pentru indolenţa sistemului. Cred că acest lucru trebuie să se oprească şi cred că aveţi nevoie, şi cu toţii trebuie să facem asta, aveţi nevoie de mai mult respect şi de un «mulţumesc» spus mai din suflet”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

viewscnt

Sistemul comerţului mondial este prada ”celor mai grave perturbări” din ultimii 80 de ani, trage un semnal de alarmă directoarea OMC Ngozi Okonjo-Iweala, în deschiderea celei de a 14-a Conferinţe Ministeriale, în Camerun

Parlamentul European dă undă verde, cu anumite condiţii, Acordului comercial UE-SUA