Orchestra ”Concerto”, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, va deschide sâmbătă, la Ateneul Român, cea de-a XVII-a ediție a Festivalului ”Chei”, eveniment organizat anual de Universitatea Națională de Muzică din București.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, solistul serii va fi pianistul Mihai Ritivoiu, doctorand al UNMB. Programul concertului este dedicat muzicii franceze și include lucrări de Bizet, Saint-Saens și Franck.
Al doilea eveniment major al festivalului este programat pe 31 martie, la ora 19:00, la Sala Radio, unde va avea loc o Gală de operă susținută de Orchestra ”Universitaria” și Corul UNMB, sub bagheta dirijorului Cristian Sandu. Soliștii vor fi studenți selectați ai Departamentului Canto și Artele Spectacolului.
Pe parcursul festivalului, în fiecare zi sunt programate evenimente diverse în spațiile UNMB, toate cu intrare liberă. Pe 29 martie, de la ora 17:00, în Sala ”George Enescu”, va avea loc un maraton cameral, iar pe 30 martie, la ora 19:00, în Sala ”Lipatti”, va fi inaugurată o nouă orgă, în prezența Ambasadorului Confederației Elvețiene la București.
Pe 1 aprilie, de la ora 18:00, în Sala ”George Enescu”, vor fi prezentate două concerte ale claselor de compoziție – unul dedicat liedului, celălalt creațiilor instrumentale. De la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia, studenții anilor I și II ai Departamentului Canto și Artele Spectacolului vor susține un spectacol de mișcare scenică.
În serile de 1, 2 și 3 aprilie, de la ora 19:00, Sala ”Auditorium” va găzdui concerte de jazz și muzică ușoară. Pe 2 aprilie, de la ora 10:00, în Sala ”Silvestri”, este programată o masă rotundă dedicată proiectelor UNMB, urmată, la ora 13:00, de Simpozionul studențesc de Muzicologie. Seara, de la ora 19:00, Orchestra de Barockeri a UNMB va susține un concert în Sala ”George Enescu”.
Festivalul se va încheia, pe 3 aprilie, în sala ”George Enescu”, cu Gala Excelenței, evenimentul în cadrul căruia vor fi decernate premii ale unor concursuri desfășurate în UNMB – ”Sebastian Barbu Bucur”, ”Alexandru Pașcanu” și Concursul Național Studențesc de Muzicologie.
În încheierea Galei Excelenței se vor decerna Bursele de Excelență ale UNMB, prin care universitatea răsplătește anual realizările cele mai semnificative ale celor mai buni studenți ai instituției.


