Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anunţat că a formulat plângere prealabilă la adresa Guvernului şi a Ministerului Finanţelor pentru refuzul de a asigura fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptăţite. ICCJ a precizat că, în caz de nesoluţionare favorabilă a plângerii prealabile, ar putea sesiza instanţa de contencios administrativ.
ICCJ a anunţat, vineri, că formulează plângere prealabilă ”împotriva refuzului nejustificat al Guvernului României şi al Ministerului Finanţelor de a asigura şi pune la dispoziţia reclamantei toate fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor şi ale celorlalte categorii profesionale îndreptăţite, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, conform anexelor la prezenta”.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită Guvernului şi Ministerului Finanţelor să pună la dispoziţia ICCJ toate fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale restante, să emită actele administrative şi să facă toate demersurilor bugetare necesare pentru includerea/alocarea integrală a sumelor solicitate necesare achitării drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este cazul.
”Prezenta plângere prealabilă vizează refuzul nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, al Guvernului României şi al Ministerului Finanţelor de a soluţiona favorabil cererile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind includerea şi alocarea sumelor necesare achitării drepturilor salariale restante stabilite prin titluri executorii şi scadente în anul 2026. Acest refuz rezultă, în concret, din: neincluderea integrală a sumelor solicitate în bugetul anului 2026; diminuarea sumelor solicitate faţă de necesarul transmis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; neasigurarea fondurilor necesare, deşi obligaţia de plată este certă, lichidă şi exigibilă; nesoluţionarea favorabilă a solicitărilor şi demersurilor ulterioare, inclusiv a cererilor de rectificare bugetară”, se arată în documentul ICCJ.
Reprezentanţii ICCJ au explicat că unul dintre motivele plângerii prealabile se referă existenţa unui refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.
”Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană vătămată într-un drept ori interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actului administrativ unilateral şi refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, iar art. 2 alin. (1) lit. i) defineşte această noţiune ca reprezentând exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”, a explicat ICCJ.
Reprezentanţii ICCJ au arătat că în această speţă conduita Guvernului şi a Ministerului Finanţelor, constând în nealocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii, echivalează cu un refuz nejustificat.
Un alt motiv îl reprezintă nerespectarea propriului cadru normativ instituit de autorităţile pârâte. ICCJ a argumentat că, în materia plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect drepturi salariale, Guvernul a instituit succesiv mecanisme de eşalonare şi reeşalonare.
Astfel, art. 39 din OUG nr. 114/2018 a prevăzut plata eşalonată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2021; art. VIII din OUG nr. 115/2023 a prevăzut reeşalonarea tranşelor neplătite până la 31 decembrie 2023; art. XVIII din OUG nr. 52/2025 a prevăzut expres că tranşele scadente până la 31 decembrie 2025 şi neplătite până la data intrării în vigoare a ordonanţei se plătesc în anul 2026.
”Această din urmă dispoziţie are caracter imperativ şi nu a fost abrogată. În consecinţă, Guvernul României şi Ministerul Finanţelor aveau obligaţia legală de a asigura includerea şi alocarea în bugetul anului 2026 a sumelor necesare executării acestor obligaţii de plată. Or, necuprinderea acestor sume în bugetul pe anul 2026, precum şi diminuarea lor faţă de necesarul solicitat, reprezintă o încălcare evidentă a propriului cadru normativ adoptat de autorităţile cărora le este adresată prezenta plângere”, a precizat sursa citată.
Un alt motiv al plângerii prealabile este încălcarea principiului legalităţii şi a obligaţiei de executare a hotărârilor judecătoreşti.
”Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţia României, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Hotărârile judecătoreşti definitive şi/sau executorii constituie acte de autoritate publică, iar executarea lor este o componentă esenţială a statului de drept şi a înfăptuirii justiţiei. Neasigurarea fondurilor necesare executării unor obligaţii de plată stabilite prin titluri executorii lipseşte de efect util hotărârile judecătoreşti; împiedică ordonatorul principal de credite să-şi îndeplinească obligaţiile legale; afectează încrederea publică în actul de justiţie şi în autoritatea hotărârilor judecătoreşti”, a mai explicat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reprezentanţii ICCJ au adăugat că încălcarea dreptului de proprietate şi a dreptului la un proces echitabil este un alt motiv al plângerii prealabile.
”Drepturile salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive constituie «bunuri» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Neexecutarea sau executarea excesiv întârziată a unor asemenea hotărâri echivalează cu încălcarea art. 6 din Convenţie, sub aspectul dreptului la un proces echitabil în faza executării; art. 1 din Protocolul nr. 1, sub aspectul dreptului la respectarea bunurilor. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că statul nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a justifica neexecutarea obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti”, a transmis ICCJ.
De asemenea, sursa citată a menţionat că încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi a securităţii raporturilor juridice reprezintă încă un motiv al plângerii prealabile.
”Prin refuzul de a asigura resursele bugetare necesare executării hotărârilor judecătoreşti, autoritatea executivă ajunge, în fapt, să paralizeze efectele unor hotărâri definitive, ceea ce este incompatibil cu principiul separaţiei puterilor în stat. Totodată, succesiunea de eşalonări şi reeşalonări, urmată de neincluderea în buget chiara sumelor re-reeşalonate pentru anul 2026, încalcă şi principiul securităţii raporturilorjuridice, întrucât creditorii aveau o aşteptare legitimă că măcar termenii ultimului mecanism normativ vor fi respectaţi”, a precizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ultimul motiv pentru plângerea prealabilă este încălcarea principiului egalităţii.
”În măsura în care altor ordonatori de credite li s-au asigurat sume pentru drepturi restante, iar pentru bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aceste sume au fost eliminate sau diminuate, se creează un tratament diferenţiat nejustificat, contrar art. 16 din Constituţie”, au punctat reprezentanţii instanţei supreme.
ICCJ solicită Guvernului şi Ministerului Finanţelor să dispună de îndată măsurile necesare pentru asigurarea şi punerea la dispoziţia instanţei a tuturor fondurilor necesare pentru plata acestor drepturi, să facă rectificarea/alocarea bugetară corespunzătoare, după caz, şi să comunice răspunsul motivat, în termenul prevăzut de lege.
”În caz de nesoluţionare favorabilă a prezentei plângeri prealabile, ne rezervăm dreptul de a sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul Legii nr. 554/2004. Persistarea în această conduită de refuz nejustificat va angaja nu doar răspunderea autorităţilor publice sesizate, ci şi, în condiţiile legii, răspunderea persoanelor care au contribuit la menţinerea refuzului de soluţionare a cererii, urmând a solicita în faţa instanţei obligarea acestora la plata despăgubirilor, în solidar cu autoritatea publică, pentru prejudiciul cauzat prin întârziere. În plus, în ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată, vom solicita aplicarea mecanismelor coercitive prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv penalităţi, amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiei”, mai precizează documentul ICCJ.
