Oana Gheorghiu: „Niciun copil nu trebuie să meargă nemâncat la şcoală şi nici să abandoneze educaţia”

Lipsa de încredere din societatea românească a ajuns la un nivel „uriaş”, afectând inclusiv relaţia dintre şcoală, părinţi şi instituţii — avertizează vicepremierul Oana Gheorghiu. În acelaşi timp, aceasta subliniază că educaţia rămâne „singurul lucru sigur” pentru viitorul copiilor şi că niciun elev nu ar trebui să abandoneze şcoala sau să meargă flămând la cursuri.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Viitor pentru România”, de la Prima News, unde oficialul a vorbit despre nevoile actuale ale sistemului educaţional şi despre rolul comunităţilor în producerea schimbării.

Oana Gheorghiu a atras atenţia asupra unei rupturi tot mai vizibile între modul în care copiii învaţă astăzi şi realitatea tehnologică în care trăiesc. „Copiii au acces la foarte multe informaţii şi tehnologie, iar modul în care fac şcoală a rămas un pic în urmă”, a explicat vicepremierul, subliniind necesitatea accelerării schimbării în metodele de predare.

În opinia sa, educaţia nu mai trebuie să însemne doar transmitere de informaţii, ci şi dezvoltarea gândirii critice — capacitatea copiilor de a diferenţia între informaţiile corecte şi cele false.

În contextul limitărilor bugetare, Gheorghiu consideră că schimbarea nu trebuie să înceapă exclusiv de la nivel central, ci din comunităţile locale. Aceasta a subliniat importanţa colaborării dintre primării, şcoli şi societatea civilă, afirmând că obiectivele imediate ar trebui să fie clare:

  • niciun copil să nu abandoneze şcoala

  • niciun copil să nu meargă nemâncat la cursuri

„Nu există nimic mai sigur pe lumea asta decât educaţia”, a punctat vicepremierul, insistând asupra rolului esenţial al acesteia în construirea unui viitor stabil pentru copii.

Vicepremierul a vorbit şi despre importanţa implicării societăţii civile în identificarea problemelor şi găsirea soluţiilor. Gheorghiu a evidenţiat că statul nu poate rezolva singur toate problemele şi că un parteneriat autentic între autorităţi şi cetăţeni este esenţial. În acest sens, a dat exemplul platformei fărăhârtie.gov.ro, care a colectat peste 1000 de sesizări în primele 24 de ore, oferind o imagine clară a dificultăţilor din sistem.

În contextul digitalizării şi al schimbărilor rapide din piaţa muncii, Gheorghiu a subliniat că flexibilitatea şi deschiderea către învăţare sunt esenţiale, inclusiv la vârste mai înaintate. „Trebuie să acceptăm că şi la 40 sau 50 de ani putem învăţa lucruri noi”, a spus aceasta, făcând referire inclusiv la impactul inteligenţei artificiale asupra locurilor de muncă.

viewscnt

Mesajul tricolorilor pentru români: Avem o datorie morală uriaşă faţă de voi toţi. Acum, trăim multă tristeţe, dar şi o dorinţă imensă de a corecta greşelile şi de a vă oferi bucuria pe care o meritaţi

Cod portocaliu de vânt puternic în localități din județele Olt, Vâlcea și Argeș, vineri seara