Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Organizația pentru Energie Atomică din Iran a anunțat vineri atacuri aeriene americano-israeliene asupra unei uzine de procesare a uraniului din centrul țării, relatează AFP.

Uzina Ardakan, situată în provincia Yazd, ‘a fost ținta unui atac efectuat (….) de inamicul americano-sionist’, a transmis organizația pe canalul său de Telegram, adăugând că atacul ‘nu a dus la nicio eliberare de material radioactiv’.

De partea cealaltă, armata israeliană a confirmat vineri că a atacat o uzină de tratare a uraniului din provincia Yazd, în centrul Iranului, la scurt timp după anunțul Organizației pentru Energie Atomică din Iran.

Forțele israeliene ‘au atacat singura astfel de instalație din Iran utilizată pentru a produce materiale necesare procesului de îmbogățire a uraniului’, a transmis armata într-un comunicat, adăugând că Israelul ‘nu va permite’ Iranului ‘să avanseze cu programul de arme nucleare’.

Grindeanu, trei scenarii prezentate în interiorul PSD: Să rămânem în această formulă, cum suntem acum, cu prim-ministru Ilie Bolojan şi în configuraţia actuală, să trecem în Opoziţie sau să existe o reconfigurare în interiorul coaliţiei

Fotbal: România – Polonia 0-1, în Elite League U20