Atacuri israeliano-americane au atins vineri două instalaţii nucleare iraniene, care au determinat un apel ”la reţinere militară” al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), în timp ce Washingtonul anunţă că vrea să-şi atingă toate obiectivele ”în următoarele două săptămâni”, relatează AFP.
”Atunci când vom fi terminat cu (iranienii), în următoarele două săptămâni, ei vor fi mai slăbiţi decât au fost în istoria recentă”, a declarat şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, la Paris, la o reuniune a miniştrilor de Externe din statele membre G7.
Miniştrii de Externe ai G7 au îndemnat împreună ”la o oprire imediată a atacurilor împotriva populaţiilor şi infrastructurilor civile” în Orientul Mijlociu şi au reafirmat ”necesitatea absolută” a restabilirii libertăţii navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz, la o lună de lansarea acestui război care destabilizează livrarea de hidrocarburi şi, astfel, economia mondială.
Ei au exercitat presiuni asupra lui Marco Rubio pentru ca să explice o strategie – considerată de către unele cancelarii complet ”ilizibilă” până în prezent – în timp ce războiul devastează Orientul Mijlociu.
Secretarul de Stat american a apreciat că Statele Unite îşi pot încă atinge obiectivele – fără să trimită trupe la sol.
The Wall Street Journal (WSJ) şi site-ul Axios dezvăluie că Washingtonul iau în calcul, cu toate acestea, să trimită cel puţin 10.000 de militari – suplimentari – în regiune.
Orice operaţiune la sol a armatei americane ar autoriza Iranul ”să ia măsuri similare de represalii”, a ameninţat un oficial iranian în domeniul securităţii, citat anonim de presa iraniană.
El a ameninţat că o operaţiune militară în Strâmtoarea Ormuz va antrena ”închiderea sa imediată pe o durată nedeterminată”.
”Puneţi piciorul pe pământul iranian, iar 150 de dolari va deveni preţul-plafon al petrolului”, a ameninţat pe X vicepreşedintele iranian Esmael Saghab Esfahani, în contextul în care cursul Brent a scăzut vineri, în Europa, sub 110 dolari.
INSTALAŢII NUCLEARE ŞI COMPLEXE SIDERURGICE
În fiecare tabără, ziua de vineri a fost mărturia unei voinţe de continuare a luptelor.
Israelul – care rămâne mut în privinţa intenţiilor Washingtonului – a lovit două instalaţii nucleare iraniene, determinând AIEA să îndemne ”la reţinere militară în vederea evitării oricărui risc al unui accident”.
Uzina de tratarea uraniului de la Ardakan, în provincia Yazd (centru), a fost vizată într-un atac care nu a ”antrenat nicio emisie de materii radioactive”, potrivit Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA).
Comploexul de apă grea Khondab – noul nume al reactorului de la Arak -, situat la două ore de capitală, ”a fost ţintit în două etape de agresiune a inamicului american şi sionist”, potrivit agenţiei iraniene de presă Fars, care citează un oficial local.
Două complexe siderurgice majore iraniene – în regiunea Isfahan (centru) şi în provincia Khouzestan (sud-vest) – au fost de asemenea lovite.
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a ameninţat autorii acestor atacuri cu plata ”un preţ greu”, prin represalii.
Civilii din toate taberele plătesc un tribut exorbitant.
La Teheran, de o lună, nopţile sunt ritmate de atacuri de atacuri şi perturbate de angoasă, iar atacurile nu s-au oprit toată ziua, în locuri de depozitare şi fabricare de armament.
O dentistă de la Teheran, Ensieh, a declarat că-şi ”pierde tot mai mult speranţa pe zi ce trece”.
În prezent, ”suntem prinşi la mijloc între trei puteri care au înnebunit (…). Ştiu că nu voi mai fi niciodată acelaşi om. Războiul a smuls o parte din mine”, suspină această femeie în vârstă de 46 de ani.
IRANUL SFIDĂTOR
Republica islamică, în continuare la fel de sfidătoare, le-a cerut civililor să stea departe de forţele americane prezente în Orientul Mijlociu şi să evite hotelurile din regiune în care sunt cazaţi militari americani.
Ea-i răspundea astfel lui Donald Trump care, declarându-se optimist în privinţa negocierilor, joi, şi-a amânat la 6 aprilie ultimatumul cu privire la distrugerea centralelor electrice în Iran, dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă.
Gardienii Revoluţiei au obligat vineri trei nave să se întoarcă din drum.
Operaţiunile iraniene au continuat pe toate fronturile, atât în Israel, cât şi împotriva bazelor americane în Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar, Kuwait şi Bahrain.
Sâmbătă se împlineşte o lună de război, declanţat de ofensiva comună a Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului, la 28 februarie.
”FIECARE CREDE CĂ CÂŞTIGĂ RĂZBOIUL”
”Statele Unite, Israelul şi Iranul crede fiecare că este pe cale să câştige războiul”, apreciază Ali Vaez, un expert în Iran de la International Crisis Group (ICG).
”Dacă cei trei cred că planul funcţionează, fiecare crede de asemenea că are încă aşi în mânecă”, adaugă el.
Libanul, la rândul său, continuă să plătească un tribut greu, după ce a fost antrenat în război încă de la 2 martie, când Hezbollahul, susţinut de Teheran, a început să tragă obuze către Israel pentru a răzbuna asasinarea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
Explozii au răsunat n sudul Beirutului în primele ore ale zilei, vineri, iar apoi din nou vineri după-amiaza – frăă vreun avertisment prealabil israelian.
Această zonă – dens populată – s-a golit de locuitori de la începutul ostilităţilor.
În timp ce Israelul îşi manifestă hotărârea de a-şi intensifica campania militară împotriva Hezbollahului, mişcarea proiraniană a revendicat o serie de atacuri împotriva trupelor israeliene – care desfăşoară o incursiune terestră în sudul Libanului.
Situaţia Libanului este ”extrem de îngrijorătoare” şi există un risc ”real” al unei ”catastrofe umanitare”, a tras un semnal de alrmă Agenţia ONU pentru Refugiaţi (HCR), care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia a peste un milion de persoane deplasate în întreaga ţară.



