Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran pe termen lung al Bulgariei la ‘BBB plus’, și a menținut perspectiva stabilă, semnalând încrederea în fundamentele economice ale țării, informează Novinite.
Evaluarea agenției este sprijinită de situația fiscală și externă solidă a Bulgariei, și de cadrul politic destul de consecvent. Apartenența la Uniunea Europeană și zona euro este evidențiată ca o ancoră cheie de stabilitate, susține agenția.
În același timp, Fitch indică că alegerile repetate și guvernele de coaliție fragile din ultimii ani au încetinit ritmul reformelor. Pe baza actualelor tendințe de creștere a economii, venitul mediu pe cap de locuitor va rămâne probabil sub al țărilor cu ratinguri comparabil, avertizează Fitch.
Perspectiva stabilă reflectă așteptările agenției că actualele incertitudini politice interne, alături de riscurile externe geopolitice, nu vor perturba semnificativ avansul economiei, sau nu vor duce la dezechilibre majore.
În pofida adâncirii deficitului de cont curent, indicatorii externi ai Bulgariei încă sunt percepuți ca un atu major al profilului de rating, apreciază agenția.
Fitch subliniază câteva riscuri potențiale care ar putea pune presiune pe rating. Acestea includ apariția unor dezechilibre macroeconomice, o creștere economică mai slabă, legată de instabilitatea politică, sau dificultăți cu implementarea reformelor. O creștere semnificativă a ponderii datoriei guvernamentale în PIB este de asemenea un factor negativ.
Pe de altă parte, o revizuire în creștere a ratingului va depinde de o îmbunătățire semnificativă a stabilității politice și a eficienței instituționale, care ar putea accelera reformele și ar ajuta Bulgaria să se apropie de economiile cu ratinguri mai ridicate. Creșterea economică mai solidă, reducerea dezechilibrelor și o utilizare mai bună a fondurilor europene sunt de asemenea condiții care ar putea sprijini îmbunătățirea ratingului țării, susține agenția de evaluare financiară.


