Ciclistul danez Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike) s-a impus în ediția din acest an a Turului Cataloniei, la finalul etapei a 7-a (ultima), care a revenit la sprint australianului Brady Gilmore (NSN Cycling Team), duminică la Barcelona, informează AFP.
În clasamentul general final, Vingegaard (29 ani) l-a devansat cu 1 min 22 sec pe francezul Lenny Martinez (Bahrain Victorious) și cu 1 min 30 sec pe germanul Florian Lipowitz (Red Bull-Bora-Hansgrohe).
Câștigător al cursei Paris-Nisa în urmă cu 15 zile, danezul a semnat cu această ocazie primul său triumf în Turul Cataloniei, succedându-i în palmares slovenului Primoz Roglic.
Vingegaard, dublu campion în Turul Franței (2022, 2023), și-a asigurat victoria în cursa catalană după succesele înregistrate în etapele a 5-a și a 6-a, desfășurate vineri și sâmbătă.
Australianul Brady Gilmore, în vârstă de 24 de ani, a obținut duminică prima sa victorie într-o probă din World Tour. El a fost cronometrat pe distanța de 95,1 km în 2h 06 min 44 sec, devansându-i la sprint pe francezul Dorian Gordon (Ineos Grenadiers) și pe belgianul Remco Evenepoel (Red Bull-Bora Hansgrohe). AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)


