Israelul afirmă că a lovit 40 de instalații de producție de arme la Teheran; Iranul confirmă moartea comandantului marinei Gardienilor…

Armata israeliană a anunțat luni că, timp de două zile, a lovit în jur de 40 de instalații de producție de arme la Teheran, inclusiv o unitate de asamblare de rachete sol-aer cu rază lungă, la mai mult de o lună de la declanșarea războiului în Orientul Mijlociu, informează AFP.

‘În timpul valurilor de lovituri aeriene din ultimele două zile asupra Teheranului, au fost vizate în jur de 40 de instalații de producție și de cercetare de armament’, a declarat armata într-un comunicat.

Au fost vizate, printre altele, ‘o instalație utilizată pentru asamblarea de rachete sol-aer cu rază lungă’, o unitate de asamblare de componente pentru ‘rachete antitanc și rachete antiaeriene de mici dimensiuni’, precum și o instalație care producea și făcea cercetări asupra ‘motoarelor de rachete balistice’.

Luni, Iranul a confirmat moartea comandantului marinei Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, Alireza Tangsiri, pe care Israelul anunțase săptămâna trecută că l-a ucis.

Tangsiri, una din fețele cele mai cunoscute ale forțelor armate, ‘a decedat în urma rănilor grave’, au indicat Gardienii Revoluției, pe site-ul lor Sepah News.

Tot luni, ministrul adjunct ale energiei, Mostafa Rajabi-Mashhadi, a declarat la televiziunea de stat că a fost restabilită aprovizionarea cu energie electrică la Teheran și într-o provincie vecină, după întreruperile din ajun cauzate de atacurile împotriva infrastructurilor electrice.

‘Ansamblul rețelei naționale de electricitate a Iranului este stabil, problemele au fost rezolvate de asemenea la Teheran și în Alborz’, a declarat responsabilul.

Între timp, Kuweitul și alte state din Golf au raportat luni noi atacuri din partea Iranului, transmite dpa.

Ministerul kuweitian al energiei a semnalat distrugeri la o anexă a unei centrale electrice și a unei uzine de desalinizare, adăugând că un muncitor indian a fost ucis.

De asemenea, în Arabia Saudită apărarea aeriană a interceptat din nou cinci rachete balistice, a indicat Ministerul Apărării pe platforma X.

Bahrein, Iordania, Qatar și Emiratele Arabe Unite au fost vizate, la rândul lor, de drone și rachete, a relatat postul Al Jazeera, precizând că rachetele au fost interceptate.

Orientul Mijlociu este zguduit din 28 februarie de un război declanșat de loviturile americano-israeliene împotriva Iranului, la care Teheranul răspunde cu atacuri cu rachete și drone ce vizează Israelul și mai multe țări din regiune.

Spania își închide spațiul aerian pentru aeronavele americane care participă la războiul din Iran (EFE)

Senatorii USR cer Biroului Permanent să evalueze limbajul folosit în moțiunea împotriva Dianei Buzoianu