UPDATE- Covasna: Un mort şi trei răniţi, în urma unui accident petrecut pe DN 11, în care au fost implicate un autoturism şi un ATV neînmatriculat şi condus fără permis de tânărul care şi-a pierdut viaţa/ cauza probabilă a accidentului

Un tânăr de 27 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, în urma unui accident petrecut pe DN11, între localităţile Lunga şi Lemnia, din judeţul Covasna, în care au fost implicate un autoturism şi un ATV neînmatriculat şi condus fără permis de tânărul care şi-a pierdut viaţa.

Din primele cercetări, a reieşit că accidentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar în aceste circumstanţe ATV-ul ar fi pătruns pe contrasens, unde a avut loc impactul, precizează IPJ Covasna.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna informează, luni, că la data de 29 martie 2026, în jurul orei 20:30, poliţiştii au intervenit pe DN 11, la un accident rutier petrecut între localităţile Lunga şi Lemnia, în care au fost implicate un ATV şi un autoturism. 

Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că în urma impactului dintre cele două autovehicule, tânărul de 27 de ani care conducea ATV-ul şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane, respectiv un pasager aflat pe ATV, conducătorul autoturismului şi un pasager al acestuia, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

De asemenea, în urma verificărilor desfăşurate, poliţiştii au stabilit că cel care conducea ATV-ul nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie, iar autovehiculul pe care îl conducea era neînmatriculat, precizează sursa citată. 

Conducătorul autoturismului implicat a fost testat pentru stabilirea consumului de alcool, iar rezultatul a fost negativ. 

Potrivit aceleiaşi surse, cercetările sunt continuare sub coordonarea unui procuror din cadrul unităţii de Parchet competente, în cadrul unui dosar penal. 

„Astfel de evenimente ne arată cât de rapid se poate schimba viaţa atunci când regulile de siguranţă rutieră sunt ignorate”, adaugă IPJ Covasna.

Pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice, poliţiştii recomandă tuturor participanţilor la trafic să nu conducă niciodată un vehicul (inclusiv ATV sau moped) dacă nu au permis de conducere corespunzător categoriei respective, să manifeste o atenţie sporită pe timp de noapte, în condiţiile în care vizibilitatea redusă şi viteza crescută pot diminua drastic timpul de reacţie, să respecte limitele de viteză şi să adapteze permanent viteza de rulare în funcţie de condiţiile de drum, trafic şi meteo.

viewscnt

Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit cer Israelului să renunţe la un proiect de lege al extremei drepte privind pedeapsa cu moartea a palestinienilor care ucid israelieni, înaintea supunerii la vot în Knesset

Timiș: Spectacol omagial la Opera Națională din Timișoara, la împlinirea a 80 de ani de la înființare