Opera Națională Română din Timișoara (ONRT) sărbătorește, luni seara, împlinirea celor 80 de ani de la înființare, de la ora 19:00 fiind programat un spectacol de referință al repertoriului liric universal – ‘Tosca’ de Giacomo Puccini, avându-l la pupitrul dirijoral pe invitatul Guido Mancusi.
Din distribuție fac parte: Lăcrimioara Cristescu (în rolul Tosca), Bogdan Zahariea (Mario Cavaradossi), George Proca (Scarpia), Octavian Vlaicu (Angelotti), Gelu Dobrea (Sacristanul), Cristian Bălășescu (Spoletta), Alexandru Ticula (Sciaronne), Iulian Iosip (Temnicerul), Diana Chirilă (Păstorul). Își dau concursul Corul și orchestra Operei Naționale Române din Timișoara.
Cei 80 de ani au însemnat, pentru ONRT, pagini de tradiție, pasiune și excelență artistică.
Timișoara a fost de secole o cetate a iubitorilor de muzică, orașul având încă din secolul XVIII o viață lirică înnobilată de premiere mondiale de operetă, precum ‘Medeea și Jason’ de Peter Vinter (1789), în 1792 opera ‘Răpirea din Serai’ de W. A. Mozart, după premiera de la Viena (1782). În 1796 aici s-a jucat ‘cu casa închisă’ premiera operei mozartiene ‘Flautul fermecat’.
George Enescu poposea deseori în ‘Mica Vienă’, iar dintre marii compozitori ai Occidentului primul care a venit la Timișoara a fost Franz Liszt, urmat în 1847 de Johannes Brahms și Johann Strauss fiul, care ajunge aici în același an. Era primul concert pe care tânărul Strauss îl susținea în afara Vienei, fiind declarat ‘regele valsului’ de către public, după cum relata, pentru AGERPRES, muzicologul Luciana Ianculescu.
Acestea erau însă ”răsfățuri” muzicale ocazionale, lipsind o instituție care să ofere publicului meloman autohton un program regulat cu spectacole lirice.
Publicul timișorean cerea o astfel de instituție, Opera, care a deschis prima stagiune, din 1947, cu spectacolul verdian ‘Aida’, pe 27 aprilie, după ce, cu un an înainte, pe 30 martie 1946, lua ființă Opera timișoreană. La spectacolul inaugural cu ‘Aida’, atât de numeros a fost publicul, încât s-au montat megafoane în piața arhiplină și mii oamenii au stat pe loc patru ore să asculte opera.
Înființarea ONRT a împlinit o necesitate a publicului de atunci, care avea o anumită educație. Exista o tradiție de operă în Timișoara din a doua jumătate a secolului XIX, dar acea tradiție a avut un caracter mai neritmic. Caracterul permanent a apărut din momentul când Opera din Cluj s-a refugiat la Timișoara, în urma Tratatului de la Viena (1940-1945). După 1945, o parte dintre artiști s-a întors la Cluj, dar o parte au rămas la Timișoara, punând bazele viitoarei Opere bănățene.
Înainte de a fi forțat la exil, Regele Mihai I a semnat Decretul regal de ctitorire a instituției Operei și a învestit-o pe Aca de Barbu cu misiunea dificilă de a fi prima directoare a acestei instituții.
Cele mai rodnice perioade ale ONRT au fost cele ale directorilor Nicolae Boboc, o adevărată ‘epocă a lui Pericle’ a acestei instituții, urmat de Ion Iancu și Corneliu Murgu. În perioada 2019 – februarie 2026, conducerea instituției a fost asigurată de baritonul Cristian Rudic.
În ciuda Cortinei de fier, Nicolae Boboc a reușit să extindă repertoriul la un număr de titluri și la o anumită calitate, un foarte vast repertoriu de balet, operetă și operă, de la ‘Boris Godunov’ (Modest Mussorgski) la repertoriul rusesc cum a fost Ceaikovski, ‘Dama de Pică’, ‘Evgheni Oneghin’; s-a jucat un repertoriu foarte mare pe scena lirică timișoreană, care deși este mai mică și mai puțin ofertantă pentru mari spectacole, cu distribuții impresionante, au existat ‘Lacul lebedelor’, marile balete, creația românească foarte bine subliniată și astăzi, potrivit unei declarații, pentru AGERPRES, a baritonului Cristian Rudic.
După 1989, maestrul Ion Iancu a venit la direcțiunea Operei; care a început un drum greu, pe care l-a continuat cel care era o instituție el însuși, maestrul Corneliu Murgu, a cărui strălucire a fost o adevărată renaștere, ca pasărea Phoenix din propria-i cenușă.
