Kremlinul salută sosirea unui petrolier rusesc în Cuba

Kremlinul a transmis luni că este ‘încântat’ de sosirea unui petrolier rusesc aflat sub sancțiuni în Cuba, sfidând blocada impusă de Washington asupra aprovizionării cu combustibil a insulei comuniste, un aliat al Moscovei, relatează AFP.

‘Suntem încântați că această încărcătură de produse petroliere ajunge pe insulă sau, mai degrabă, că a sosit deja’, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președinției ruse, în timpul briefingului său de presă zilnic, cu privire la sosirea navei Anatoli Kolodkin cu 730.000 de barili de țiței la bord.

Conform site-ului specializat MarineTraffic, petrolierul naviga luni dimineață în largul coastei cubaneze spre portul Matanzas.

‘Desigur, Rusia consideră că este de datoria sa să nu stea deoparte și să ofere asistența necesară prietenilor noștri cubanezi’, a declarat Peskov, vorbind despre o ‘blocadă severă’ care privează insula de combustibilul ‘esențial’ pentru funcționarea sa.

Cu o populație de aproape 10 milioane de locuitori, Cuba nu a mai importat petrol din 9 ianuarie, data ultimei livrări din Mexic înainte ca această țară să-și oprească livrările de combustibil sub presiunea Casei Albe.

Pe 19 martie, administrația SUA, care a relaxat recent sancțiunile asupra petrolului rusesc, a precizat că aceste hidrocarburi încă nu pot fi livrate nici în Cuba, nici în Coreea de Nord.

Duminică, președintele SUA, Donald Trump, a declarat totuși că sosirea petrolierului rusesc nu ar avea ‘nicio importanță’, deoarece ‘Cuba este terminată’.

‘Dacă o țară vrea să trimită petrol în Cuba acum, nu am nicio problemă cu asta, indiferent dacă este vorba de Rusia sau nu’, a declarat el.

Timiș: Spectacol omagial la Opera Națională din Timișoara, la împlinirea a 80 de ani de la înființare

Afganistan/ 22 de morți în urma ploilor torențiale și a inundațiilor