Coordonatorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, ales vicecoordonator al Rețelei Europene a Geoparcurilor

Cristian Ciobanu, coordonatorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, aflat în administrarea Universității din București, a fost ales vicecoordonator al Rețelei Europene a Geoparcurilor (EGN).

Potrivit unui comunicat al Universității din București, decizia a fost adoptată în urma reuniunii Comitetului de Coordonare al EGN, desfășurată între 23 și 26 martie 2026 în Geoparcul Internațional UNESCO Karawanken – Karavanke, situat la granița dintre Austria și Slovenia.

Este pentru prima dată când România, printr-un membru al comunității Universității din București, ocupă o funcție executivă de conducere în cadrul acestei rețele europene.

Mandatul vicecoordonatorului este de doi ani și este acordat prin votul membrilor Comitetului de Coordonare.

Printre responsabilitățile principale ale vicecoordonatorului se numără gestionarea activității EGN între reuniunile Comitetului de Coordonare, reprezentarea rețelei în relația cu organisme internaționale, monitorizarea proiectelor comune, a evenimentelor și a schimbului de bune practici între geoparcuri. De asemenea, acesta contribuie la pregătirea agendei întâlnirilor Comitetului de Coordonare și la consolidarea cooperării între membri.

‘Este o onoare să reprezint România, Universitatea din București și Țara Hațegului în această poziție. Asumarea acestui rol este o responsabilitate și o oportunitate de a contribui activ la dezvoltarea Rețelei Europene a Geoparcurilor, alături de colegii din întreaga Europă. În același timp, această alegere reflectă implicarea și munca susținută a tuturor celor care au inițiat, au fost și sunt parte din echipa Geoparcului Țara Hațegului în toți acești ani. Le mulțumesc foștilor coordonatori și membrilor Comitetului Consultativ pentru dedicarea și contribuția lor’, a declarat Cristian Ciobanu, citat în comunicat.

Cristian Ciobanu va lucra alături de reprezentantul Geoparcului Internațional UNESCO ‘Lesvos’ din Grecia, Ilias Valiakos, ales coordonator al Rețelei Europene a Geoparcurilor. Cei doi vor colabora cu un Comitet Consultativ desemnat în cadrul aceleiași reuniuni.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri, care reunește 229 de teritorii din 50 de țări incluse în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecție și validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din București.

Petrișor Peiu: AUR propune reducerea TVA la carburanți

DNA: Șefi de la Direcția Finanțelor Publice București – sub control judiciar pentru mită