VIDEO Handbal feminin: Antrenorii Andrei Popescu și Raul Fotonea vor rămâne la CSM Slatina

Antrenorii echipei de handbal feminin CSM Slatina, Andrei Popescu și Raul Fotonea, au declarat, luni, într-o conferință de presă, că vor rămâne să antreneze formația olteană și în sezonul următor, iar obiectivul va fi clasarea în primele opt locuri.


”Da, am spus-o fără niciun fel de echivoc, am venit pentru un proiect și să ne ținem de el, să nu se schimbe de la o lună la alta, de la un sezon la altul. Deci suntem aici și în sezonul următor cu siguranță”, a declarat antrenorul principal al echipei CSM Slatina, Andrei Popescu.

Popescu a menționat că echipa de handbal feminin de la Slatina este acum pe locul al cincilea în Liga Florilor, însă până la finalul sezonului mai sunt meciuri de jucat, următorul, cu CSM Târgu Jiu, anunțându-se a fi dificil.

”Ne așteptăm la un meci dificil, având în vedere componența echipei din Târgu Jiu, care s-a schimbat destul de mult față de meciul din tur (…) Pe lângă faptul că echipa din Târgu Jiu s-a întărit destul de serios în această iarnă, avem și noi problemele noastre de lot. După cum știți, din iarnă și până acum două dintre jucătoarele noastre nu au mai putut evolua din cauza problemelor medicale”, a spus Andrei Popescu.

Cei doi antrenori ai lotului slătinean consideră următoarele meciuri ”destul de dificile și echilibrate”.

Popescu a afirmat că viitorul sezon va fi unul ”infernal”, iar obiectivul echipei de la Slatina va fi clasat pe unul dintre primele opt locuri.

”Infernal. Fiecare echipă echipă anunță transferuri de jucătoare de un nivel extraordinar de înalt. Campionatul viitor va fi unul infernal, fiecare echipă s-a întărit, fiecare echipă încearcă să-și îmbunătățească lotul cu nume mari din handbalul mondial. (…) În sezonul următor am vrea să fim în primele opt echipe, având în vedere că sunt și 14 echipe”, a spus Andrei Popescu.

Tehnicienii au subliniat sprijinul oferit de public la meciurile jucate pe teren propriu și atmosfera bună din cadrul echipei.

”De când am venit, din vară, probleme foarte mari cu atmosfera n-am avut, lucrăm cu niște profesioniste, atmosfera este una bună și sperăm să se mențină așa. La fiecare meci a fost sala arhiplină, dar și felul cum ne-au susținut, pe tot parcursul sezonului i-am simțit pe suporteri. În acest sezon, publicul ne-a ajutat și a fost alături de jucătoare”, a conchis Popescu.  

BTA/Protocol privind Liceul Bolhrad semnat în prezența prim-minștrilor bulgar și ucrainean

Fotbal: Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, nu e supărat după ce mai mulți titulari au părăsit lotul