O asociaţie pentru protecţia animalelor din judeţul Alba prezintă public cazul unui câine care a fost bătut până când a rămas paralizat, autorii fiind, conform celor care au sesizat cazul, chiar stăpânul animalului şi copii săi. Aceştia ar fi lovit câinele cu biciul, în timp ce îl ţineau legat. Imaginile cu patrupedul într-o stare de sănătate vizibil precară au provocat un val de reacţii din partea internauţilor, care solicită pedepsirea vinovaţilor.
Cazul prezentat de Asociaţia Help 4 Strays este unul dintre cele mai grave acte de cruzime la adresa animalelor petrecute în judeţul Alba, potrivit ziarulunirea.ro.
Reprezentanţii asociaţiei pentru protecţia animalelor relatează că o femeie le-a adus la cunoştinţă situaţia câinelui bătut până la paralizie chiar de către stăpânii săi.
”Lanţul i-a fost legat direct în jurul gâtului, a fost ţinut şi bătut cu biciul până a fost lăsat paralizat. Are leziuni grave pe măduva spinării! Se întâmplă în Câlnic, jud. Alba, anul 2026. Nu e primul caz de câine maltratat preluat de acolo, dar este cel mai grav. Bătut până la epuizare, de către stăpân şi de către COPIII acestuia (…) E plin de răni pe tot corpul, cicatrici, răni mai recente ori mai vechi”, au scris reprezentanţii asociaţiei.
Aceştia precizează că au dus câinele la un cabinet veterinar, unde i s-au făcut radiografii şi i s-au administrat medicamente pentru atenuarea durerilor, iar un veterinar specialziat în ortopedie, de la Cluj, a recomandat de urgenţă investigaţie imagistică cu computer tomograf şi control neurologic.
Reprezentanţii asociaţiei au solicitat sprijin financiar, prezentând costurile afecerente acestor investigaţii medicale, dar publică şi imagini în care se vede câinele, de rasă comună, într-o stare de sănătate vizibil deteriorată.
”Acest caz este de departe unul dintre cele mai mari exemple de cruzime pe care le-am întâlnit în ultimii 10 ani”, spune cel care a publicat imaginile.
Postarea a provocat sute de reacţii din partea internauţilor, care au solicitat tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru torturarea animalului.



