Bolojan: Dacă un partid decide să-şi schimbe premierul, trebuie să decidă acel partid. Dacă PSD va genera o criză, e greu de presupus că PNL va mai fi într-o coaliţie cu PSD / România nu are nevoie în momentul de faţă de un guvern minoritar

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că dacă un partid decide să-şi schimbe ministrul sau premierul, atunci trebuie să-l decidă acel partid, iar în condiţiile în care PSD va genera o criză pe tema asta, asta înseamnă că e greu de presupus că PNL va mai fi într-o coaliţie cu PSD. El a mai spus că România nu are nevoie în momentul de faţă de un guvern minoritar.

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat la Digi24 dacă Partidul Naţional Liberal va accepta schimbarea sa din funcţia de premier cu un alt lider al PNL.

”Partidul Naţional Liberal s-a pronunţat pe această speţă şi şi-a spus poziţia, în sensul în care am respectat toate înţelegerile politice care au fost încheiate. Tot ce s-a decis în coaliţie s-a făcut pe baza unei decizii comune, pe baza proiectului care a fost asumat de către toată coaliţia. Din acest punct de vedere, nu există niciun fel de încălcare de protocol. Dacă un partid decide să-şi schimbe ministrul sau premierul, atunci trebuie să-l decidă acel partid. În condiţiile în care PSD va genera o criză pe tema asta, asta înseamnă că e greu de presupus că PNL va mai fi într-o coaliţie cu PSD. Dar aceste lucruri le decide întotdeauna un partid când ajunge într-o astfel de situaţie”, a spus el.

Întrebat dacă se simte pregătit să conducă un guvern minoritar, Ilie Bolojan a răspuns: ”România nu are nevoie în momentul de faţă de un guvern minoritar”.

”România are nevoie de o stabilitate politică, pentru că deciziile pe care trebuie să le luăm în perioada următoare, legate de absorţia de fonduri europene, legate de investiţiile pe care trebuie să le facem, de jaloanele pe care trebuie să le îndeplinim, presupun să ai un guvern stabil, să ai oameni care-şi concentrează toată energia pe rezolvarea acestor probleme, pentru că altfel în vară vom discuta despre cine este responsabil pentru banii pe care i-a pierdut România din PNRR. Şi gândiţi-vă că avem de absorbit aproximativ 10 miliarde de euro până la slăşitul lunii august, şi dacă nu facem ce trebuie, ar fi mare păcat să pierdem atât sume din granturi”, a subliniat Bolojan.

”Deci asta are nevoie România în momentul de faţă. Putem discuta de persoane, putem discuta de orice alte lucruri, dar trebuie să vedem care sunt problemele şi care sunt soluţiile. Doar aceeaşi schimbare a unei persoane sau a alteia, dintr-o aroganţă politică, dintr-un calcul de poziţionare politică, fără să te gândeşti la efectele pe care le generezi şi ce pui în loc şi ce este de făcut pentru a rezolva problemele, înseamnă, cum să vă spun, că nu ţi-ai calculat corect acţiunile şi mai ales că nu te-ai gândit la ceea ce înseamnă, totuşi, interesul ţării noastre în această perioadă”, a completat el.

viewscnt

Garda de Mediu, controale în premieră cu bodycam-uri, în judeţul Alba – Au fost verificaţi 17 operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale, fiind aplicate amenzi în valoare de 755.000 lei, inclusiv unei primării

Un serial TV despre Jeffrey Epstein, în lucru – Laura Dern o va interpreta pe jurnalista care i-a investigat infracţiunile, Adam McKay va fi producător