Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că legea cumulului pensie şi salariu la stat este gata şi aşteaptă să fie avizată de CSM în cele 30 de zile. El a precizta că vor trimite proiectul la Parlament şi speră ca în procedură de urgenţă să fie pus în practică.
”Cumulul, pensie şi salariu la stat, legea este gata, aşteaptă să fie avizată de CSM, conform procedurii, în cele 30 de zile. În momentul în care vom avea proiect de lege pe care îl vom trimite la Parlament şi sper că în procedură de urgenţă să fie pus în practică”, a declarat premierul Ilie Bolojan la Digi24.
Despre efectul acestei măsuri, şeful Executivului a precizat că efectul ar trebui să fie ca cei care cumulează pensia şi salariu să renunţe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunţe la locul de muncă de la stat.
”În condiţiile în care într-o instituţie trebuie să faci reducere, aşa cum trebuie făcut în perioada următoare, în multe instituţii, dacă nu ai alte formule de a se reduce cheltuielile de salarii, este mult mai corect, moral, să plece din instituţie cineva care are o sursă devenit certă, decât cineva care se bazează exclusiv acel salariu”, a subliniat premierul.



