Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, s-a declarat luni optimist cu privire la posibilitatea de a colabora cu anumite elemente din cadrul guvernului iranian, afirmând că Washingtonul a primit unele mesaje private pozitive şi dând asigurări, pe de altă parte, că SUA îşi vor atinge „obiectivele” în câteva săptămâni, nu luni.
Există „fracturi” în cadrul ierarhiei iraniene, iar Statele Unite consideră că se vor impune personalităţi care au „puterea de a acţiona”, a explicat Marco Rubio în emisiunea Good Morning America de la postul ABC News. „Sperăm că aşa va fi”, a adugat secretarul de stat american.
„Există în mod clar oameni care ne vorbesc într-un mod în care cei care se aflau anterior la conducere în Iran nu ne vorbeau, despre lucruri pe care sunt dispuşi să le facă”, a spus el.
Preşedintele Donald Trump a declarat luni că Statele Unite poartă discuţii serioase cu un regim „nou” şi „mai rezonabil” din Iran, în contextul în care războiul intră în a cincea săptămână.
Secretarul de stat Marco Rubio a refuzat să spună cu cine anume negociază SUA. „Ei bine, nu vă voi dezvălui cine sunt aceşti oameni, pentru că probabil i-ar pune în pericol în faţa altor grupuri din Iran. Uitaţi-vă, există unele fracturi interne acolo”, a spus Rubio. „Şi dacă acum sunt la conducere oameni noi care au o viziune mai rezonabilă asupra viitorului, asta ar fi o veste bună pentru noi, pentru ei, pentru întreaga lume”, a continuat secretarul. „Dar trebuie să fim pregătiţi şi pentru posibilitatea, poate chiar probabilitatea, ca acest lucru să nu se întâmple”, a avertizat el.
Rugat să ofere mai multe detalii, Rubio a spus: „Există oameni acolo care spun unele lucruri corecte în privat. Dar, în cele din urmă, trebuie să vedem dacă aceşti oameni vor ajunge să fie cei care deţin puterea, să vedem dacă ei sunt cei care au puterea de a face ceva. Vom testa acest lucru”, a arătat el.
Oficialii iranieni au negat orice discuţii directe cu SUA, afirmând că mesajele au fost transmise prin intermediari. Esmaeil Baqaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a declarat luni: „Nu am avut nicio negociere cu America”.
Săptămâna trecută, SUA au prezentat Iranului, prin intermediul Pakistanului, un cadru de 15 puncte pentru un acord de pace. Baqaei a comentat luni propunerea SUA într-o conferinţă de presă. „Informaţiile care ne-au fost transmise (de către SUA), indiferent de denumirea pe care doriţi să le-o daţi, fie că este vorba de 15 puncte sau orice altceva, conţineau un număr mare de cereri excesive, nerealiste şi ilogice”, a spus Baqaei.
Ministrul de externe al Pakistanului, Ishaq Dar, a declarat că ţara sa va găzdui discuţii între SUA şi Iran „în zilele următoare”. Nu a existat nicio confirmare din partea Iranului sau a SUA cu privire la data exactă la care vor avea loc aceste discuţii sau cine va fi implicat din partea fiecărei părţi.
Duminică, Trump a declarat reporterilor că ar putea „avea un acord” încheiat cu Iranul în curând, deşi „este posibil să nu se întâmple”.
Preşedintele a sugerat că discuţiile evoluează într-o direcţie pozitivă, deoarece Iranul a permis trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul a blocat-o efectiv după ce SUA şi Israelul au lansat atacuri asupra ţării luna trecută.
Luni, Trump a continuat să laude progresele înregistrate, dar a ameninţat, de asemenea, cu atacuri majore ale SUA asupra infrastructurii energetice a Teheranului şi cu alte măsuri dacă nu se ajunge la o soluţie diplomatică.
„Statele Unite ale Americii poartă discuţii serioase cu UN REGIM NOU ŞI MAI REZONABIL pentru a pune capăt operaţiunilor noastre militare în Iran”, a scris el într-o postare pe platforma sa de social media. „S-au înregistrat progrese semnificative, dar, dacă din orice motiv nu se va ajunge în curând la un acord, ceea ce probabil se va întâmpla, şi dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi imediat «deschisă pentru afaceri», ne vom încheia «şederea» minunată în Iran prin aruncarea în aer şi distrugerea completă a tuturor centralelor electrice, a sondelor de petrol şi a Insulei Kharg (şi, posibil, a tuturor staţiilor de desalinizare!), pe care le-am «evitat» în mod intenţionat până acum”, a ameninţat preşedintele american.
Săptămâna trecută, Trump a prelungit de două ori termenul limită acordat Iranului pentru redeschiderea strâmtorii. Trump a declarat că SUA vor continua pauza în ceea ce priveşte atacurile asupra instalaţiilor energetice până luni, 6 aprilie.
Trump nu a exclus nici utilizarea trupelor terestre în Iran. Experţii spun că trupele ar putea fi folosite pentru a confisca materialul nuclear al Iranului sau Insula Kharg, principalul centru de export de petrol al ţării. „Am pur şi simplu multe alternative”, a spus Trump duminică.
Între timp, în Orientul Mijlociu au sosit mai mulţi membri ai forţelor armate americane, inclusiv aproximativ 3.500 de marinari şi puşcaşi marini din cadrul Unităţii Expeditionare a 31-a a Puşcaşilor Marini. Folosirea trupelor terestre americane împotriva Iranului s-ar putea dovedi foarte costisitoare, spun generalii în rezervă
Trump a declarat duminică pentru Financial Times că doreşte ca SUA să „preia petrolul din Iran”.
„Poate vom ocupa Insula Kharg, poate nu. Avem multe opţiuni”, a declarat Trump pentru publicaţie, în stilul caracteristic al strategiei sale de a lăsa să planeze incertitudinea.
Luni, jurnalistul de la ABC a insistat cu întrebări în discuţia cu Rubio despre modul în care preşedintele ar proceda pentru a ocupa Insula Kharg şi dacă acest lucru ar necesita trupe americane în teren.
Rubio nu s-a angajat la nimic, dar a repetat că trebuie rezolvate ameninţările Iranului cu privire la controlul perpetuu al Strâmtorii Ormuz. „Nu se va permite ca asta să se întâmple. Iar preşedintele are la dispoziţie o serie de opţiuni, dacă doreşte, pentru a împiedica acest lucru”, a spus Rubio. „Există o cale de urmat aici. Ne vom atinge obiectivele în câteva săptămâni, nu luni”, a dat el asigurări.



