Grindeanu: Văd şi aud în ultimele săptămâni că să avem grijă, să stăm la locul nostru, că stricăm stabilitatea politică şi de aici diverse lucruri negative / În Bulgaria nu a fost stabilitate şi rating-ul de ţară e mai bun decât al României

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că vede şi aude în ultimele săptămâni mesaje ca PSD să aibă grijă, să stea la locul lor că strică stabilitatea politică şi de aici diverse lucruri negative, el adăugând că în Bulgaria, în ultimii doi trei ani nu a fost stabilitate şi rating-ul de ţară este mai bun decât al României.

”Văd şi aud în ultimele săptămâni, că să avem grijă să stăm la locul nostru, că stricăm stabilitatea politică şi de aici pot să decurgă diverse lucruri negative. Dau două exemple. Stabilitate politică, în exemplu, n-a existat în Bulgaria. În ultimii doi sau trei ani au fost opt sau nouă rânduri de alegeri. Nu puteţi să-mi spuneţi că acolo a existat stabilitate politică iar rating-ul de ţară al Bulgariei, astăzi (..) este mai bun decât al României. Stabilitate politică avem în Coreea de Nord. Avem şi în Belarus”, a spus preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, la Braşov. 
El a precizat că stabilitatea politică e bună atâta timp cât îţi dă prosperitate sau duce la prosperitate pentru cetăţenii. 
”Dacă stabilitatea politică, în cazul nostru această coaliţie, nu face viaţa oamenilor mai bună, eu cred că orice partid responsabil trebuie să se gândească ce are de făcut ca să îmbunătăţească lucrurile. Stabilitate doar de dragul stabilităţii nu e un argument”, a menţionat Grindeanu. 

viewscnt

Tzitzikostas (CE): Infrastructura este în prezent un activ strategic, care poate oferi reziliență, securitate și prosperitate pe termen lung

MAE prezintă în şedinţa de guvern de marţi seară un Memorandum prin care ambasadorul României la Bruxelles e mandatat să voteze partea politică a Acordului UE-Mercosur / Ministerele Agriculturii şi Justiţiei (PSD) refuză să dea aviz – surse